Un an de master la Harvard costă 60.000 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiul la prestigioasa universitate americană reprezintă un prilej de a cunoaşte tineri de succes şi de a-ţi face prieteni. Majoritatea universităţilor din străinătate care recrutează

Studiul la prestigioasa universitate americană reprezintă un prilej de a cunoaşte tineri de succes şi de a-ţi face prieteni.

Majoritatea universităţilor din străinătate care recrutează candidaţi pentru masterate pun accentul pe activităţile extraşcolare, personalitatea individului, interviu şi recomandările de la profesori. Acestea sunt la fel de importante în procesul de admitere ca şi notele obţinute în urma concursului. Masterul este pentru majoritatea cursanţilor soluţia pentru cei care îşi doresc să-şi schimbe cariera sau să avanseze într-un post mai bun.

Condiţiile de admitere pentru a putea urma un curs de masterat în străinătate diferă, dar reprezintă totuşi o constantă: la majoritatea instituţiilor concursul de admitere se face pe bază de dosar. În comparaţie cu sistemul românesc de învăţământ, în străinătate se pune foarte mult accentul atât pe note, cât şi pe activităţile extraşcolare. Personalitatea individului, interviul şi recomandările de la profesori contează şi ele în egală măsură.

Cele mai mari universităţi din Statele Unite ale Americii, precum Harvard, Yale, Stanford sau Princeton ţin cont de aceste cerinţe. Nu există decât foarte mici diferenţe de la şcoală la şcoală. Studenţii care au urmat facultatea în străinătate recomandă celor care îşi doresc să urmeze studiile în afara României, să aplice încă din timpul studenţiei. "Este mult mai bine să începi din facultate pentru a înţelege sistemul şi pentru a maximiza succesul.

Eu recomand unui tânăr ambiţios să nu se ducă în afară doar la un master", ne sfătuieşte Alexandru Mănăilă, un tânăr absolvent de Harvard. Oferte tentante pentru tinerii cu perspectivă Cele mai bune programe europene de master sunt oferite de francezi, care se pot mândri cu titlul de lideri. Absolvenţii interesaţi de masteratele în relaţii internaţionale, integrare europeană, democraţie şi societate în Franţa pot aplica pentru una dintre busele de masterat oferite de Institutul de Înalte Studii Internaţionale de la Nisa. Cursurile au loc atât la Nisa, cât şi la Istanbul şi Berlin.

Oferte pentru mastere sunt şi în Marea Britanie, la Universitatea Exeter. Aici pot aplica studenţii interesaţi să-şi continue studiile în artă, ştiinţe sociale şi umaniste. Universitatea Exeter oferă, pentru 2007, 18 burse tinerilor cu rezultate foarte bune la învăţătură, care vor să-şi continue studiile de doctorat la aceeaşi universitate. Multe specializări oferă şi Universitatea Central Europeană din Budapesta. Printre acestea, cursuri de masterat în economie, politicile şi ştiinţele mediului, gen şi cultură, istorie, politici publice, studii juridice, studii medievale, studii în naţionalism, ştiinţe politice, sociologie şi antropologie socială.

Pe lângă absolvenţii cu diplomă de licenţă mai pot aplica şi studenţii aflaţi în ultimul an de studiu. Ofertele pentru cursurile de masterat nu lipsesc nici din Spania. Românii care doresc să-şi continue studiile în economie pot aplica pentru una dintre bursele oferite de Universitatea Carlos lll din Madrid. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai unei universităţi de profil din România şi să aibă rezultate extrem de bune pe parcursul anilor de studii.

Burse pentru masteranzii cu situaţii financiare dificile Dacă persoanele care îşi doresc să ajungă studenţi în cadrul celor mai mari universităţi precum Harvard, Princeton sau Yale nu îşi fac probleme din cauza situaţiei financiare, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul masteranzilor. Aceste universităţi sunt puţinele şcoli la care nevoia financiară a candidatului nu afectează şansele de admitere. Costul anual diferă de program. La Harvard Business School costă aproximativ 60.000 de dolari pe an, iar la Harvard College 45.000 de dolari. În cazul lor oferta de ajutor financiar poate consta în bursă (grant) şi împrumut.

Cuantumul acestora diferă de la student la student în funcţie de venit. În general, cei care aplică pentru un EMBA au deja experienţă în activitatea bancară sau în finanţe pe Wall Street. Aici salariul pentru un proaspăt absolvent de universitate variază între 80.000 de dolari şi 160.000 de dolari pe an. El nu beneficiază de burse sau granturi, deoarece se presupune că şi-a pus deja bani deoparte pentru achitarea studiilor.

Masterul, o şansă pentru a-ţi schimba cariera

În străinătate, masterul în afaceri se face, în general, în cazul în care persoana respectivă îşi doreşte să-şi schimbe cariera sau dacă acea persoană nu mai reuşeşte să avanseze la locul de muncă. Absolvenţii marilor universităţi străine recomandă ca după terminarea cursurilor universitare să se încerce angajarea şi abia mai apoi să ia hotărârea dacă va mai dori să se întoarcă în şcoală sau nu. "Gândiţi-vă că salariul mediu al unui absolvent de la Harvard Business School este de 350.000 de dolari pe an în momentul în care iese de pe băncile facultăţii", ne spune Alexandru Mănăilă, unul din absolvenţii Universităţii Harvard. "Business Schoolul este o oportunitate de a cunoaşte foarte mulţi tineri de succes şi de a-ţi crea o reţea de prieteni excelentă", adaugă acesta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite