Zidar, agricultor, poet si sculptor de Bolintin

E dimineata. Bolintinul din Deal deschide ochii, pregatindu-se de o noua zi calduroasa. Localitatea este recunoscuta pentru zidarii si constructorii care traiesc aici. De multe ori, ei combina meseria

E dimineata. Bolintinul din Deal deschide ochii, pregatindu-se de o noua zi calduroasa. Localitatea este recunoscuta pentru zidarii si constructorii care traiesc aici. De multe ori, ei combina meseria de constructor cu cea de agricultor, pentru ca "asa e la tara, ai teren si cineva trebuie sa-l munceasca!" Unul dintre acestia este Dumitru Dumitrica. Biografia lui ar fi trebuit sa fie una simpla, ca a oricarui taran cu chipul ars de soare si palmele batatorite de munca. Dar el e altfel. Vara construieste case si lucreaza pamantul mostenit de la parintii lui. Cand are un moment de pauza, sculpteaza, picteaza icoane si scrie poezii. "Muncesc toata ziua, ne spune Dumitru. Dimineata ma duc la Ciorogarla, ca am acolo o lucrare de terminat, o casuta frumoasa. La amiaza, o ajut pe sotia mea la gradina, am rosii, am ardei gras, varza, zarzavat, trebuie sa le ingrijim. Seara, ajung acasa frant, dar nu ma culc. Stau la racoare, in curte si, in functie de inspiratie, ori pictez, ori scriu o poezie. Am o multime de tablouri, cateva sculpturi din lemn si statui din ipsos pe diverse teme: bustul lui Eminescu, al meu. Toate-s facute de mine." Toamna si iarna, Dumitru incearca sa-si publice poeziile, eseurile si povestirile. Icoanele pe care le picteaza vrea sa le doneze bisericii din Bolintin, iar sculpturile le asaza frumos, prin casa. Pana acum a scris 11 volume de versuri si unul de proza. Bolintinenii il cunosc si il respecta. Mai sunt si unii care rad pe sub mustata si spun ca e nebun... dar cine se ia dupa ei?
Creionul de scriitor
Dumitru Dumitrica e si mare gospodar. Curte ingrijita, imprejmuita cu gard de beton, facut chiar de mana lui, casa curata, pasari, care mai de care mai dolofane, gradina de zarzavaturi, pomi fructiferi, umbra, racoare, flori parfumate. Totul agonisit de el si de sotia, Mariana, cu puterea bratelor si prin munca cinstita. "Noi suntem obisnuiti sa lucram zi-lumina, continua Dumitru. Eu, de mic am fost dat la munca. Mi-am intrerupt scoala, dar am reluat-o, am facut si liceul la seral. imi placea sa citesc si sa scriu, doream sa devin ziarist." Si a devenit. Staruitor, bolintineanul a batut la poarta revistei "Luceafarul". Un redactor l-a sfatuit sa citeasca si sa scrie mai mult. Si asa a facut. A cumparat carti, s-a inscris la biblioteca, a inceput sa scrie reportaje despre muncitori si tarani. insa, cel care i-a pus in mana creionul de scriitor a fost Eugen Barbu, despre care poetul de acum pastreaza duioase amintiri. De fiecare data cand ii mai apare o carte, Dumitru e rosu de emotie. Singur isi picteaza afisele de promovare, pe care le lipeste prin Bolintin, chemand oamenii la el in ograda, unde are loc "lansarea". Se intind mese bogate, stropite cu vin rosu. Se recita poezii, se canta, se spun glume. Petrecerile culturale din Bolintin nu sunt uitate prea curand. La sfarsit, fiecare invitat pleaca fericit acasa cu cate un volum de versuri la subsuoara, cu dedicatie speciala si autograf.