Violonistul Vornicelu NU s-a sinucis!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La două săptămâni de la moartea violentă a celui supranumit „Al doilea Enescu al României", violonistul Dan Claudiu Vornicelu, mama muzicianului, Elena Vornicelu, rupe tăcerea.

Ea o acuză de tragedie pe iubita fiului ei, soprana Iolanda Constantinescu, şi afirmă că aceasta i-a distrus viaţa. „Copilul minune al viorii româneşti", aşa cum era cunoscut Dan Claudiu Vornicelu în anii ‘80, a fost găsit mort, la 14 iunie, în faţa blocului său, de lângă Gara de Nord.

Avea 37 de ani şi o faimă deosebită printre muzicienii români şi străini. Primele supoziţii ale anchetatorilor au fost legate de o sinucidere, întrucât uşa apartamentului de la etajul opt, de unde căzuse muzicianul, era închisă, iar în casă nu se găsise nici o urmă de violenţă.

Această pistă a poliţiştilor a fost contrazisă chiar a doua zi de şeful şi prietenul lui Dan Claudiu Vornicelu, profesorul Octavian Raţiu, de la Academia de Muzică, cel care ne-a declarat că „asistentul meu era în ultima vreme mai obosit, dar niciodată capabil de sinucidere".

Citeşte mai multe amănunte despre drama violonistului Dan Claudiu Vornicelu:

Violonistul Dan Claudiu Vornicelu, înmormântat fără fast

S-a izolat de lume după divorţul părinţilor

«Micul Enescu» s-a sinucis părăsit de iubită

Ce spune despre fiul care a murit acum două săptămâni

Violonistul Dan Claudiu NU s-a sinucis!

Îl iubea prea mult pe Dumnezeu pentru a recurge la un asemenea gest. Ar fi suportat tot răul din lume ca pe o cruce a destinului din dragoste pentru Tatăl Ceresc.

De aceea, în marea-I bunătate şi dreptate Dumnezeu l-a luat la El, pentru că această lume meschină nu l-a meritat.

Decesul lui Dan Claudiu s-a produs printr-o cădere de la înălţime (PRECIPITARE) pur accidentală.

În ultimul timp era foarte slăbit, obosit şi stresat, de această „privighetoare a morţii" care îl mâna să muncească cât mai mult pentru a-i face ei un renume şi a-i aduce bani cât mai mulţi, bani „de tocat".

Începuse cu câteva zile în urmă să acuze migrene şi stări de vertij. Zilele şi orele în şir petrecute la repetiţiile cu orchestra, pe o vreme caniculară, într-o atmosferă de iad, îi slăbiseră foarte mult puterile.

Insistenţele mele de a renunţa la acest efort, de a se odihni şi investiga, păleau în faţa admonestărilor şi ameninţărilor ei de tot felul. Ori de câte ori se întorcea acasă, primul lucru pe care îl făcea era să-şi deschidă geamul termopan de la dormitor, care, din păcate, se manevra foarte greu.

Oboseala, căldura, durerea de cap şi ameţeala care îl chinuiau de câteva zile, adăugate la efortul făcut, l-au dezechilibrat şi a căzut în gol.

În măreţia iubirii Sale, Bunul Dumnezeu i-a întins o aripă de înger sub forma unei crengi de copac care, frângându-se de durere pentru el, i-a atenuat şocul căderii, astfel încât chipul lui angelic, frumos şi blând să vă poată zâmbi din cer.

Citeşte mai multe amănunte despre violonistul Dan Claudiu Vornicelu pe click.ro

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite