Viitoarele moase vor fi scolite, patru ani, in facultati

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desi au un sistem sanitar gata sa sucombe, cu sate si catune in varf de munte izolate, fara electricitate si pe unde n-a calcat vreodata picior de cadru medical calificat si au o stare de sanatate

Desi au un sistem sanitar gata sa sucombe, cu sate si catune in varf de munte izolate, fara electricitate si pe unde n-a calcat vreodata picior de cadru medical calificat si au o stare de sanatate dintre cele mai precare, romanii se vor putea lauda, totusi, cu ceva. Din aceasta toamna, vom putea spune ca am depasit cu mult tarile vest-europene in materie de pregatire a asistentilor medicali generalisti (nursing) si de obstetrica-ginecologie (moase). In timp ce in toate statele membre UE aceste cadre au pregatire medie, la noi sunt in curs de autorizare viitoarele facultati de moase (4 ani de studii, finalizate cu licenta) si colegii universitare de nursing (3 ani, cu diploma de finalizare a studiilor) ce vor functiona, de la toamna, in cadrul universitatilor de medicina si farmacie. Invocand directive si acorduri UE, Ministerul Educatiei a decis, prin adresa 27424/martie 2003, ca, incepand din anul universitar 2003-2004, pregatirea moaselor sa se realizeze in regim de invatamant universitar, prin programe de studii de patru ani, la sfarsitul carora se obtine diploma de licenta, iar asistentii medicali generalisti se vor pregati trei ani in cadrul colegiilor universitare, studiile urmand sa se finalizeze cu examen de absolvire. Potrivit MEC, acesti absolventi vor putea obtine si diploma de licenta, daca urmeaza ulterior inca un an de pregatire, dupa care ei pot accede chiar la studii postuniversitare si la cariera didactica. Mai mult, se pregateste o ordonanta de urgenta, care prevede ca, incepand din anul universitar viitor, specializarile din invatamantul preuniversitar cu profil medico-farmaceutic trec exclusiv in competenta colegiilor universitare si ca scolile postliceale sanitare vor intra in lichidare incepand cu anul scolar 2003-2004, desi nimeni nu ne-a cerut acest lucru. Culmea este ca mult invocatele directive UE in aceasta problema nu exista! Nici un acord sau directiva europene nu impun si nici macar nu recomanda ca formarea initiala a asistentilor medicali generalisti sau moaselor, care doresc sa profeseze in statele membre UE, sa fie absolventi de studii de trei sau patru ani. In tarile civilizate din Europa, unde diferentele dintre sat si oras nu sunt cuantificate decat in numarul de locuitori, pentru a urma scoala de asistent medical un candidat TREBUIE Sa FIE ABSOLVENT AL UNEI SCOLI CU O DURATa DE 10 ANI. Cum nici un absolvent a cel putin 10 clase nu poate merge la facultate, este evident ca pentru a se califica ca nursing sau moasa el urmeaza doar scoli de nivel mediu. Comisiile de specialitate ale celor doua camere ale Parlamentului considera ca adresa MEC si proiectul ordonantei de urgenta nu sunt in conformitate cu normele si practicile UE si solicita analizarea si revizuirea adresei MEC, astfel incat, in perspectiva integrarii in Comunitatea Europeana, Romania sa nu blocheze, prin norme singulare in UE, libera circulatie, cu dublu sens, a profesiilor de nursing sau moase. De asemenea, se cere sa nu se renunte la invatamantul postliceal cu profil medico-farmaceutic. Pana in prezent, cinci universitati de medicina din tara (mai putin cea din Bucuresti) si-au depus dosare pentru obtinerea autorizatiilor de functionare la viitoarele facultati de moase. Prin obtinerea avizului favorabil al Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare, cele cinci facultati isi vor incepe activitatea din aceasta toamna.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite