Victor Ponta: „O mare parte dintre cei care comit fapte penale în România sunt protejaţi politic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a vorbit într-un interviu despre ţepele pe care le-a luat statul român şi care este motivul pentru care ţeparii nu sunt în spatele gratiilor.

Statul român a avut mult de suferit de pe urma multor „băieţi deştepţi", însă pedepsele pe care ar fi trebuit să le primească aceştia sunt doar pe hârtie.
Multe cazuri au fost intens mediatizate, însă totul s-a consumat ca un foc de paie.

Prim-ministrul Victor Ponta vorbeşte despre aceste cazuri într-un interviu pentru Lumea Justiţiei.

Multe cazuri de hoţie sunt încă nedepistate, dar noi nu am reuşit să le manageriem nici pe cele pe care le ştiam, dar premierul dă vina pe protecţia politică de care se bucură „infractorii".

„Nemulţumirea mea şi critica mea este că în timp ce mare parte din eforturi se îndreaptă spre anchete la bătrâni şi pensionari care au votat sau nu au votat la referendum, de când am preluat această guvernare, deci doar de cinci luni, au fost câteva uriașe scandaluri, și vorbesc aici, în primul rând, de ceea ce s-a întâmplat cu rețeaua de corupție organizată și politică de la ANAF. Milioane de euro. Vorbesc de fraudă comisă la Poștă Română. Vorbesc de situații cunoscute și în care s-au făcut sesizări către DNA. Vorbesc de situația contractelor bilaterale cu băieții deștepți de la Hidroelectrica -€un miliard de euro pagubă", aminteşte premierul.

Nici povestea recentă cu Oltchim nu este uitată.

„Vorbim de Oltchim, unde am ajuns la 700 de milioane de euro pagubă. Vorbim de faptul că Statul român, Bucureștiul, a rămas fără un complex sportiv de tradiție, complexul Olimpia, care a fost înstrăinat fraudulos de către fostul ministru Funeriu", completează Ponta.

„Diaconescu trebuia arestat"

Deşi toate aceste dosare sunt la Parchet, românii au mai auzit nimic.

„De ce domnul Videanu nu răspunde niciodată în față legii? De ce un om că domnul Diaconescu care a prezentat documente bancare false este în continuare o vedetă la televiziune? Cred că orice om simplu și normal care prezența la bancă un act fals, a două zi era în arest, pe bună dreptate. La toate aceste întrebări am un singur răspuns. O protecție politică pentru o parte din cei care comit fapte penale", declară premierul Victor Ponta.

Jafurile sunt „lucruri bune" în România

Premierul declară că protecția politică, în ţara noastră, este foarte puternică.

„Da, categoric. Nu există altă explicație pentru că fapte extrem de grave și v-am dat exemplu de un miliard de euro, de 700 de milioane de euro, de 400 de milioane de euro. Nu vorbim aici de un naş de tren sau de un doctor care a luat 100 de lei. Vorbim de milioane și miliarde de euro devalizate din bani publici. Nu ați auzit și nici eu nu am auzit dacă s-a întâmplat ceva, dacă a fost chemat măcar cineva să fie audiat și atunci înțeleg că astea toate sunt... lucruri bune. Cred că sesizați ironia", mai adaugă Ponta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite