Vaccinarea antigripală începe pe 15 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie se vor ocupa de vaccinare (foto arhivă)
Medicii de familie se vor ocupa de vaccinare (foto arhivă)

Ministerul Sănătăţii este pe cale să achiziţioneze un milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Campania de vaccinare gratuită antigripală din sezonul 2011-2012 se derulează în două etape. În prima, direcţiile de sănătate publică au achiziţionat 256.281 doze de vaccin gripal cu care s-a început imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, cu prioritate cele cu vârsta de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical.
Restul de aproximativ 730.000 de doze de vaccin gripal vor fi achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii, prin licitaţie publică, urmând ca acestea să fie distribuite în teritoriu după data de 15 noiembrie pentru continuarea campaniei.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.
Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripă. 
 Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare ( mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse) este esenţială pentru menţinerea unui corp sănătos.
De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite