Universităţile, restante la etică
0Potrivit ordinului privind promovarea eticii profesionale în universităţi, publicat în "Monitorul Oficial" în vara anului trecut, toate instituţiile de învăţământ superior acreditate sau
Potrivit ordinului privind promovarea eticii profesionale în universităţi, publicat în "Monitorul Oficial" în vara anului trecut, toate instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu aveau obligaţia "de a elabora, dezbate şi adopta, până la data de 20 decembrie 2005, propriul cod de etică universitară". Unele universităţi nu au adoptat codurile de etică universitară nici până în ziua de azi. Alte universităţi au aprobat codurile de etică, doar de ochii lumii.
"De avut, avem un cod de etică, l-am şi trimis la minister, că l-au solicitat... Ce conţine? O să vedeţi dumneavoastră acolo, că vi-l trimit. Oricum, am respectat toate procedurile, l-am trecut şi prin Senat, am definitivat problemele... Câte pagini are? Doamna secretară, câte pagini are codul de etică? Vreo 5-6, vi-l trimit pe fax...", ne-a spus Dan Cezar Buciu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (UNMB). Conform copiei trimise, codul de etică al UNMB a fost aprobat în şedinţa Senatului din 11 ianuarie 2006, vasăzică la trei săptămâni după data-limită, prevăzută în ordinul fostului ministru al educaţiei, Mircea Miclea.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, codul etic a fost dezbătut în şedinţa Senatului de pe 16 decembrie 2005, dar va intra în vigoare abia în semestrul II al anului universitar 2005-2006. "E greu să vă spun ce prevede, că nu-l am acum în faţă, nu sunt la Rectorat. Dar vă dau numele secretarului-şef şi vi-l trimite el", ne-a declarat rectorul Tudorel Ciurea. şi cei de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi au fost harnici: au adoptat codul de etică înainte de 20 decembrie. "Este deja în funcţiune şi am şi apelat la el, în cazul unui profesor al universităţii. E o chestiune măruntă, n-are rost să mediatizăm. Codul nostru are vreo zece pagini şi sunt multe lucruri acolo. În principiu, s-a dorit reglementarea sistemului de relaţii din interiorul instituţiei: relaţiile dintre profesori, dintre profesori şi studenţi, dintre serviciul administrativ şi cele două comunităţi - academică şi studenţească", a precizat rectorul Alexandru Epureanu. La Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" din Iaşi, lucrurile nu erau chiar aşa de clare. "Dragă, m-ai surprins nepregătit. Eu cred că l-am aprobat... Nici eu nu mai ştiu, dar dacă mă suni în 20 de minute, aflu...", a recunoscut, într-o clipă de sinceritate, rectorul Nicolae Badea. S-a răzgândit şi ne-a dat totuşi un răspuns: "Încă se mai lucrează la el, că erau nişte probleme. De jumătate de an se tot chinuie să-l facă: se tot adună în şedinţe, se tot discută, că e vorba de nuanţe... Vorba ceea, sunt nepoţi, sunt rude, sunt prieteni, tot felul de relaţii moştenite, nu vedeţi ce se întâmplă peste tot?". "În principiu, codul e 99% gata. În următoarea şedinţă de Senat, o să-l aprobăm. Nu ne-am înscris în termen, c-a trebuit să împăcăm şi capra, şi varza..." Conştient că n-a prea fost pe fază, rectorul Badea nu vrea să lase lucrurile neexplicate: "Eu nu am ocolit întrebarea, n-am dat însă un răspuns ferm, că nu-l am nici pentru mine..."
Din codurile de etică adoptate de universităţi
"În sfera relaţiilor cadru didactic - student constituie încălcări ale obligaţiei de integritate: pretinderea sau acceptarea de favoruri de orice natură, inclusiv sexuală, pretinderea sau acceptarea de cadouri sau alte foloase materiale, împrumutul de bani între cadrul didactic şi studenţi"
Universitatea
"Babes-Bolyai", Cluj-Napoca
"Sunt interzise în incinta spaţiilor de învăţământ şi căminelor: consumul de substanţe psihotrope sau băuturi alcoolice, organizarea jocurilor de noroc sau/şi a pariurilor, deţinerea şi răspândirea de materiale pornografice. În cadrul procesului formativ, studenţilor, cercetătorilor, doctoranzilor şi masteranzilor le sunt interzise: copiatul sub orice formă sau favorizarea acestuia, uzul telefoanelor mobile sau a oricăror mijloace electronice în scopul fraudării examenului, folosirea internetului în scopuri improprii sau în scopul fraudării procesului de învăţământ"
Universitatea
"1 decembrie 1918", Alba Iulia
"Nici o femeie nu poate fi defavorizată pe motiv că este însărcinată, că are copii în îngrijire, că este mamă singură, că este necăsătorită sau că este divorţată . Se consideră forme grave de corupţie, fiind interzise următoarele practici: traficarea examenelor de orice fel (admitere, absolvire, examene la discipline, doctorat, vânzarea, cumpărarea sau substituirea de lucrări scrise, proiecte) contra bani, obiecte sau servicii; adunarea de fonduri de la studenţi pentru cadouri sau pentru acoperirea costului meselor şi a băuturilor oferite cadrelor didactice care participă la examenele de licenţă, la evaluarea lucrărilor de diplomă, a dizertaţiilor "
UMF "Victor Babeş", Timişoara
Hărţuirea sexuală, în topul problemelor etice din universităţile româneşti
Cu pantalonii în vine, cerând unei studente o partidă de sex oral, în schimbul unor puncte în plus la notă. Aşa a fost surprins, în iunie 2004, profesorul Ioan Branea, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. La începutul acestui an, spiritele s-au încins din nou la Timişoara: profesorul de muzică Enrico Cannata, de la Universitatea de Vest, a fost acuzat, public, de hărţuire sexuală de una dintre studentele sale de la cursul de flaut. Hărţuirea sexuală nu mai e de mult o noutate în universităţile româneşti. Un studiu comandat anul trecut de Ministerul Educaţiei făcea publice problemele etice cu care se confruntă instituţiile de învăţământ superior autohtone. Pe primele locuri sunt favoritismul, hărţuirea sexuală pe linie ierarhică şi relaţiile erotice între studenţi şi profesori. 17% din tinerii participanţi la studiu au afirmat că, în facultatea lor, cunosc cazuri de hărţuire sexuală între profesori şi studenţi/studente. În campusurile americane, hărţuirea sexuală e la ordinea zilei. Aproape două treimi din studenţii americani se confruntă cu cazuri de hărţuire sexuală în timpul facultăţii, arată studiul "Drawing the Line: Sexual Harassment on Campus Study", iniţiat de American Association of University Women Educational Foundation. Majoritatea celor hărţuiţi lasă lucrurile aşa cum sunt şi nu adresează o plângere conducerii universităţii: 35% din studenţi nu spun nimănui, nici măcar colegilor.