Universităţile nu au angajat psihologi în centrele de orientare a carierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile cu tradiţie au înfiinţat, de ani buni, centre de orientare în carieră, pentru studenţii lor. Celelalte au fost obligate să le pună pe picioare, prin Ordinul de ministru nr.

Universităţile cu tradiţie au înfiinţat, de ani buni, centre de orientare în carieră, pentru studenţii lor. Celelalte au fost obligate să le pună pe picioare, prin Ordinul de ministru nr. 3235/2005 privind organizarea ciclului de studii universitare de licenţă. Chiar şi-aşa înfiinţate, multe dintre ele funcţionează doar pe hârtie. Un astfel de centru trebuie susţinut financiar, trebuie un sediu, trebuie personal de specialitate...", ne-a declarat Ion Ciucă, directorul Direcţiei Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei. "şi chiar dacă sunt astfel de centre în universităţi, în cele mai multe dintre cazuri, îndrumătorii sunt tot cadrele didactice din facultăţi, şi nu oameni special angajaţi în acest sens", subliniază acelaşi director. "Noi nu suntem atât de bogaţi încât să angajăm psihologi", spune rectorul Dan Stematiu de la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti. La Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, consilierea e asigurată de cadrele didactice, la care se adaugă şi foştii absolvenţi, prin Asociaţia Alumni, integraţi deja pe piaţa muncii. "Centrul de consiliere în carieră a iniţiat şi organizează anual, în luna mai, Târgul Educaţiei Universitare, ajuns la cea de-a treia ediţie", precizează rectorul Marioara Lizica Mihuţ. Nici la universitatea constănţeană "Ovidius" nu sunt psihologi special angajaţi pentru consiliere. Aici, "activitatea centrului, înfiinţat în 2004, este orientată pe direcţia obţinerii de burse în străinătate", menţionează rectorul Victor Ciupină. "Politehnica" din Bucureşti se mândreşte cu un alt mod de orientare a studenţimii: "Cu mult înaintea ordinului de ministru de anul trecut, noi am introdus sistemul tutorial, care merge foarte bine în universităţile anglo-saxone: fiecare grupă, de 20-25 de studenţi, are un tutore care-i sfătuieşte", zice rectorul Ecaterina Andronescu. Unul dintre cele mai vechi centre de consiliere, cu acte în regulă, aparţine Universităţii din Bucureşti şi e printre puţinele cu personal de specialitate, angajat special în acest sens: doi dintre cei trei oameni ai centrului sunt psihologi. "Am început cu redactarea unor broşuri cu subiecte date în anii anteriori la facultăţile Universităţii şi am ajuns să organizăm anual Târgul Educaţiei, să mergem în licee, să participăm la alte târguri de profil, să organizăm traininguri, să aplicăm pachete de teste liceenilor şi studenţilor, să-i ajutăm pe studenţii care nu primesc loc în cămin să-şi caute o locuinţă. Anul acesta au intrat în programul-alternativă de cazare aproape 150 de studenţi", spune Marian Crăciun, coordonatorul centrului de consiliere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite