Fondul principal de cuvinte al mass-media de la noi s-a îmbogăţit în ultimii ani cu sintagma „mogul“, folosită uneori şi în varianta, „mogul de presă“. Propusă şi impusă de Traian Băsescu, sintagma desemnează un cetăţean (om de afaceri, om politic sau chiar om de nimic) care a pus la bătaie o sumă de bani pentru a-şi făuri şi întreţine un trust de presă menit a-i servi interesele. În imensa majoritate a cazurilor, banii cheltuiţi cu trustul de presă nu sunt ai mogulului, ci fie sunt luaţi din alte surse (bugetul de stat, alte afaceri, ca, de exemplu, cea cu cârnaţi), fie daţi pe sub mână de un partid, de un demnitar sau de un lider politic.
Expresie tipică a felului aparte în care democraţia dâmboviţeană înţelege libertatea presei, mogul desemnează înainte de toate o realitate românească mizeră: cea a unei prese puse în slujba intereselor meschine ale unui om şi nu în slujba Adevărului.
După lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938, Carol al II-lea şi-a creat un veritabil trust de presă pentru a-i servi interesele. Finanţat de la buget, trustul de presă al mogulului Carol al II-lea s-a concentrat pe propaganda în favoarea dictaturii regale şi, îndeosebi, pe susţinerea cultului personalităţii lui Carol al II-lea.
Miercuri, 1 iunie 1938
Criză mare, criză de-adevăratelea în presa românească. Cotidianele de stânga („Adevărul“, „Dimineaţa“, „Facla“, „Lupta“) sunt suspendate din 30 decembrie 1937, imediat după instalarea Guvernului Goga-Cuza. „Cuvântul“, ziarul lui Nae Ionescu, a fost interzis în 17 aprilie 1938. Directorul, împreună cu alţi colaboratori, au fost trimişi în lagăr. Ziarele de autoritate şi prestigiu – „Curentul“, „Universul“ – se confruntă cu mari probleme financiare. Dictatura regală, instaurată prin lovitura de stat din noaptea de 10 spre 11 februarie 1938, a suprimat partidele şi, prin asta, a pus capăt vieţii politice româneşti.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza