Un funcţionar vă vorbeşte într-o limbă străină? Poate fi dat afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionarii trebuie să vorbească în limba română
Funcţionarii trebuie să vorbească în limba română

Senatul a adoptat, luni, o lege care prevede desfacerea contractului de muncă pentru salariaţii din instituţii, autorităţi publice şi alte unităţi bugetare care refuză să vorbească limba română, insultă în public, distrug sau înlătură o emblemă, un drapel, insignă sau alt simbol al statului.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 53/2003 - Codul Muncii aparţine deputatului independent Daniel Oajdea.

Proiectul menţionează că încadrarea salariaţilor la instituţiile, autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz, şi cu îndeplinirea condiţiilor de bază ca orice persoană angajată pe teritoriul României să cunoască limba română scris şi vorbit.

Orice persoană care constată că în aceste instituţii sunt angajate persoane care nu cunosc limba română se poate adresa cu o sesizare scrisă instituţiei în cauză sau celor ierarhic superioare prin care se semnalează acest lucru, persoanele nominalizate urmând să fie examinate în maximum 15 zile de la depunerea sesizării, se mai arată în proiect.

Iniţiatorul mai stipulează obligaţia ca Ministerul Educaţiei să elaboreze un ghid care să cuprindă nivelurile de cunoaştere a limbii române, în baza căruia se va face evaluarea angajaţilor, Oajdea arătând că este necesară instituirea unei baze unitare privind evaluarea nivelului de cunoaştere a limbii române pentru a preveni deficienţele de comunicare între angajaţii statului şi cetăţenii săi, conform mediafax.

"Pe teritoriul României toţi angajaţii statului trebuie să cunoască limba română la nivelul B sau C, în funcţie de poziţia ocupată", precizează deputatul în expunerea de motive.

El precizează că proiectul nu aduce atingere minorităţilor din România şi nu afectează sau restrânge drepturile legitime ale acestora.

Comisia pentru muncă a adoptat un raport negativ la acest proiect, argumentând că, pentru categoria de angajaţi vizată, cunoaşterea limbii române este o condiţie generală prealabilă obligatorie pentru a participa la concurs sau examen în vederea încadrării în muncă la o autoritate sau instituţie publică.

Proiectul va fi transmis, în forma propusă de iniţiatori, Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite