UE interzice producţia şi comercializarea biberoanelor din plastic care conţin bisfenol A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bisfenolul A este suspectat de o creştere a riscurilor de pubertate precoce la femei
Bisfenolul A este suspectat de o creştere a riscurilor de pubertate precoce la femei

Statele UE au decis joi interzicerea, din primăvara anului viitor, producţiei şi comercializării în Europa a biberoanelor din plastic care conţin bisfenol A (BPA), un compus chimic controversat.

Specialişti din ţările Uniunii s-au întrunit joi după-amiază şi au "ajuns la un acord asupra unei propuneri a CE privind interzicerea bisfenolului A la fabricarea biberoanelor, a anunţat Comisia într-un comunicat.

Este o veste bună pentru consumatori, pentru părinţii europeni, care pot fi siguri că, începând de la jumătatea lui 2011, biberoanele de plastic nu vor mai conţine bisfenol A. Această măsură va intra în vigoare începând de la jumătatea lui 2011, a adăugat Executivul european.

Producerea acestor biberoane va fi interzisă de la 1 martie 2011, iar desfacerea şi importul acestora vor fi interzise începând de la 1 iunie.

Există zone de incertitudine, decurgând din cercetări noi, care au arătat că bisfenolul A ar putea avea un efect asupra dezvoltării corpului uman, reacţiei sistemului imunitar sau dezvoltarea unor tumori, a declarat comisarul european pentru Sănătate şi Consum, John Dalli..

Parlamentul European s-a pronunţat, în iunie, pentru interzicerea fabricării şi comercializării de biberoane conţinând bisfenol A.

Franţa şi Danemarca au hotărât deja, în mod unilateral, să interzică fabricarea şi comercializarea biberoanelor care conţin bisfenol A. În Danemarca, interdicţia este mai extinsă, pentru că ea se aplică tuturor produselor care conţin BPA utilizate pentru alimentaţia copiilor în vârstă de până la 3 ani.

Bisfenolul A este interzis şi în Canada, Australia şi mai multe state americane.

Bisfenolul A este suspectat de o creştere a riscurilor de pubertate precoce la femei, de cancer de prostată sau sân şi de anomalii de reproducere. Asemenea efecte au fost observate în testele de laborator.

Pe de altă parte, reprezentanţii industriei chimice apreciază că aceste temeri cu privire la om nu sunt întemeiate în mod ştiinţific.

Compusul chimic este utilizat pentru fabricarea biberoanelor, amalgamelor dentare, recipientelor reîncărcabile pentru apă, recipientelor din plastic pentru băuturi, ambalajelor alimentare sau CD-urilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite