Turnători cu har

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Andreicuţ, proaspăt-numitul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, are la activ o decizie a CNSAS de poliţie politică. Prin informările date fostei Securităţi, Andreicuţ îşi adaugă numele pe o listă de înalţi prelaţi foşti colaboratori.

18 martie 2011. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anunţă numele noului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Înalt Preasfinţia Sa Andrei Andreicuţ este ales cu 29 de voturi din 46 exprimate. Acesta declară emoţionat: „Această zi e importantă pentru viaţa mea şi pentru Biserică. După 25 de ani mă întorc din nou la Cluj". Apoi îşi anunţă succint priorităţile noului mandat: „Trebuie să ne ocupăm de tineri, pentru că ei vor fi misiunea noastră, ei vor duce steagul mai departe".

Alegerea lui Andrei Andreicuţ este comentată pozitiv în mediul bisericesc. Teologul Radu Preda, directorul Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase, îl caracterizează pe noul Mitropolit ca fiind un „păstor de suflete şi gospodar. Ceea ce nu se pomeneşte deloc este trecutul extrem de controversat al lui Andrei Andreicuţ. În special relaţia sa dovedită cu fosta Securitate. O relaţie curăţată parţial printr-o decizie a instanţei, dar care continuă să ridice suspiciuni.

„Dialectica drăcească"

În anul 2007, Andrei Andreicuţ a fost deconspirat ca fost colaborator al Securităţii. Numele său de cod era „Ionică", un diminutiv atribuit din copilărie. La acel moment, CNSAS decreta: poliţie politică.

Scriitorul Mircea Dinescu, membru în colegiul CNSAS, explica condiţiile racolării actualului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Acesta ar fi fost şantajat de către angajaţii fostei Securităţi, după încercarea preotului de a mitui un profesor de la Seminarul Teologic din Bucureşti „pentru cineva, ca să intre la Seminarul Teologic".

Legat de acest eveniment, Andreicuţ avea să declare ulterior: „Îmi căutau nod în papură şi nu-l găseau. Au încercat să mă compromită moral, dar n-au reuşit. Dar, până la urmă, dialectica drăcească totuşi a găsit ceva. Toată povestea este legată de admiterea unui tânăr la Seminarul din Cluj. Respectivul acum este un preot foarte bun".

Acuzaţii: trădarea secretului spovedaniei

În acelaşi an, 2007, fostul disident Gabriel Andreescu publica în presa centrală extrase din dosarul de reţea al lui Andrei Andreicuţ. O mare parte din materialul publicat conţinea presupuse fapte extrem de grave. Ca informator. Andreicuţ ar fi urmărit o călugăriţă greco-catolică clandestină şi l-ar fi denunţat pe Octavian Bârlea, superiorul uniţilor din Germania, pentru apelul său către românii din străinătate.

Pe lista faptelor enumerate se mai găsea o informare, din luna august 1985, prin care Andreicuţ îl denunţa pe un preot romano-catolic care ţinea cursuri de catehizare cu copiii şi nepoţii unor credincioşi. Cea mai gravă acuzaţie din dosarul de la CNSAS era însă, de departe, cea privind trădarea secretului spovedaniei. Potrivit documentelor publicate, Andreicuţ l-ar fi denunţat pe unul dintre credincioşi, venit la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală şi faptul că intenţionează să se căsătorească cu o străină. Se întâmpla pe 28 octombrie 1983.

Scăpat de procedura juridică

Imediat după apariţia acuzaţiilor, Andrei Andreicuţ a organizat o conferinţă de presă, recunoscând semnarea angajamentului cu fosta Securitate. În apărarea sa, preotul a declarat că decizia a fost luată sub ameninţarea cu închisoarea şi a vorbit despre perioada în care ar fi fost urmărit de Securitate, făcând apel la mila divină şi la iertare pentru cei care au greşit şi regretă.

În 15 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia anula verdictul de colaborare dat de CNSAS. Decizia instanţei nu survenea însă din lipsa faptelor incriminate, ci numai pe fondul unor probleme de procedură. Concret, hotărârea Curţii de Apel a fost consecinţa directă a unei decizii a Curţii Constituţionale, potrivit căreia CNSAS funcţionează în afara Constituţiei şi toate verdictele de poliţie politică sunt nule în fapt.

"Au încercat să mă compromită moral, dar n-au reuşit. Dar, până la urmă, dialectica drăcească totuşi a găsit ceva."
Andrei Andreicuţ
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Legături primejdioase: Cuvântul Domnului şi cuvântul informativ

Înalt Preasfinţitul Pimen Zainea, Arhiepis-copul Sucevei şi Rădăuţilor. În anii 1970, a furnizat informaţii pentru Securitate, cu numele de cod „Sidorovici", apoi pentru Direcţia de Informaţii Externe, pentru care semna „Petru".

Bartolomeu Anania, fostul Mitropolit al Clujului. Potrivit CNSAS, acesta ar fi fost informatorul „Apostol", din dosarul lui Antonie Plămădeală, fostul Mitropolit al Ardealului, fiind autorul a două note informative, ambele din 1964.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Teodosie. Acesta a prezentat presei, în 2006, angajamentul semnat cu Securitatea, din septembrie 1987. Pe vremea aceea, Arhiepis-copul era un simplu asistent universitar.

image
image
image
Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite