Delta Dunării este asaltată de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

\80% din pensiunile şi zonele de campare sunt ocupate. În aceste zile, cu greu se mai găsesc locuri de cazare în Deltă. Sulina şi Sfântu Gheorghe sunt zonele cele mai vizitate în ultimele zile de turişti.

Canalele străjuite de sălcii pletoase, agitaţia păsărilor aflate în căutare de peşte, stuful şi nuferii canalelor întortocheate, ale căror taine le ştiu doar pescarii bărboşi care mai trag la rame, atrag anual turişti din toate colţurile lumii în paradisul unic numit Delta Dunării.

„Sunt surprinzător de mulţi turişti, dar e foarte bine. Mă uitam că nici nu mai e loc de circulat pe faleză, e superaglomerat, vin grupuri, vin şi turişti singuri, cu rucsacul în spate. Pasagerele ajung pline-ochi la Sulina, e bine pentru oraş", spune localnicul Sandu Ducata.

Silviu Gheorghe, preşedintele Agenţiei Naţionale de Turism Regional Tulcea, spune că în momentul de faţă gradul de ocupare al deltei este aproape 80%. „Am reuşit să scăpăm de belelele anunţate prin presă şi lumea a început să vină, dacă nu mai intervine un virus ceva, o boală sau mai inventează cineva ceva. Cred că în două săptămâni au venit deja peste 10.000 de turişti", spune Silviu Gheorghe.

Nebunie pentru un loc de cazare

La Sfântu Gheorghe, momentul culminant a fost atins la sfârşitul săptămânii trecute, odată cu finalul Festivalului de film „Anonimul". Conform estimărilor, în mica localitate de pescari au ajuns peste 5.000 de turişti, care au ocupat toate locurile de cazare.

„Am prieteni din ţară care m-au sunat disperaţi. De obicei, găseau locuri pe net, la pensiuni, în camping, acum era plin peste tot. A trebuit să apelez la cunoştinţe, la relaţii, la un prieten de-al unui văr, ca să le găsesc o cameră la particular, cu 90 de lei pe zi", povesteşte tulceanul Mihai Anghel.

Cu nava de lux şi cu rucsacul

Turiştii care vin pe canalele Deltei sunt, în general, de două categorii: cei aduşi de navele de croazieră în Portul Tulcea şi cei care vin pe cont propriu. Anul acesta, navele de croazieră au acostat deja de peste 100 de ori, aducând de fiecare dată câte o serie de 300-400 de turişti, majoritatea din Germania.

Din Portul Tulcea, turiştii se îmbarcă pe nave mai mici, ale operatorilor de turism locali, şi apoi sunt plimbaţi prin Deltă pe anumite trasee. Cel mai vizitat este traseul Tulcea-Canal 36-Şontea-Mila 23 şi retur.

Turiştii individuali vin de obicei în familie, cu maşina, optând pentru cazare la particulari, în general la familii pe care le vizitează de mulţi ani. Aici, oamenii mănâncă borş de peşte făcut la ceaun în apă din Dunăre şi merg la pescuit în locuri ascunse de ochii lumii. Cu puţin noroc, se poate găsi cazare cu 60 sau 80 de lei pe zi cu mâncare inclusă - exclusiv peşte, chiar şi la micul dejun.

Taxă în funcţie de judeţ

La Tulcea, taxa de acces, de 10 lei, în perimetrul Rezervaţiei este încasată de Consiliul Judeţean. La Constanţa, taxa de acces în Rezervaţie este de 5 lei şi e percepută de agenţii ecologi din cadrul RBDD. Guvernatorul Grigore Baboianu garantează că nu se vor percepe două taxe pentru acelaşi areal. Din punct de vedere legislativ, cele două taxe se suprapun, astfel că turiştii pot fi puşi în situaţia de a plăti două taxe. Guvernatorul garantează însă că acest lucru este exclus.

„Accesul în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării are drept cadru legal Legea 610, care stabileşte taxele. Într-adevăr, pe raza judeţului Tulcea este în vigoare o hotărâre de Consiliu Judeţean care stabileşte o taxă de acces în rezervaţie, în perimetrul judeţului Tulcea. Eu pot să-i asigur pe turişti că cele două taxe nu se suprapun", spune Grigore Baboianu.

"Am avut câteva mii de turişti şi este îmbucurător că lumea continuă să vină şi după festival. E bine pentru comunitate, pentru promovarea acestei zone încă sălbatice."
Valentin Sidorencu
primarul
din Sfântu Gheorghe

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite