Tribunalul Bucureşti se pronunţă astăzi la 12.30 asupra legalităţii protestului de la metrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cea de-a doua zi de grevă a angajaţilor de la metrou în care niciun tren subteran nu va pleca din staţii între orele 5.00 -16.00, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti se vor pronunţa asupra legalităţii protestului.

Magistraţii de la TB vor judeca astăzi la 12.30 contestaţia depusă de conducerea Metrorex prin care este atacată în instanţă legalitatea protestului angajaţilor de la metrou.

Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a depus ieri, în prima zi de grevă generală a angajaţilor de la metrou, două contestaţii în instanţă, una pentru suspendarea grevei şi una asupra legalităţii protestului angajaţilor Metrorex.

Sindicalist Metrorex: Dacă Tribunalul Bucureşti declară ilegală greva, trebuie să reluăm circulaţia

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM); ion Rădoi, a declarat că angajaţii de la metrou vor fi obligaţi să reia activitatea dacă judecătorii de la Tribunalul Bucureşti declară ilegal protestul acestora.

"Marţi seara, în cadrul discuţiilor cu ministrul transporturilor şi infrastructurii Radu Berceanu, am ajuns la un compromis: să încheiem contractul colectiv de muncă până la sfârşitul anului urmând să ne întâlnim după 1 ianuarie 2010. Sindicaliştii au acceptat şi condiţia pusă de Berceanu de a majora fondul de salarii cu 3% pe 2010 faţă de 2009. Berceanu a revenit şi nu a mai fost de acord cu variantă propusă de sindicate, respectiv cea de a se încheia contractele colective de muncă în două etape şi ne-a solicitat să excludem din contract definitiv al treisprezecelea salariu şi primele", a declarat liderul de sindicat.

Trenurile de la metrou nu circulă miercuri între orele 04.00-16.00,

Tribunalul Bucureşti va discuta astăzi, începând cu ora 12.30, legalitatea protestului angajaţilor de la metrou. De asemenea, joi dimineaţă Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa în legătură cu suspendarea sau continuarea grevei.

Citiţi şi:


Sindicaliştii se aşteaptă ca Tribunalul Bucureşti să suspende greva, în condiţiile în care, în cei 30 de ani de activitate a metroului bucureştean, din cele opt greve declanşate de angajaţii Metrorex doar una a fost declarată legală. "Nu ar fi pentru prima dată. Nu ni s-a oferit nicio propunere de negociere. Trebuia să ne spună că nu au buget pe anul 2010 şi să negociem un termen, dar administraţia nu a venit cu nimic", a spus preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi.

Greva generală a salariaţilor Metrorex afectează circa  650.000 de bucureşteni.

Sindicaliştii de la metrou au decis să intre în grevă generală pe termen nelimitat după refuzul administraţiei Metrorex şi al Ministerului Transporturilor de a opera majorări salariale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite