Taxa auto, înapoi cu ţârâita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxa auto
Taxa auto

Doar cei care au plătit taxa din decembrie 2010 până acum ar putea primi 30% din valoarea ei. Ministerul Mediului, Lászlo Bórbély a declarat, ieri, că măsura va fi aplicată după ce Guvernul va adopta modificările privind taxa de poluare pentru maşinile second-hand.

În decembrie anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care taxa pe poluare pentru autovehiculele vechi aduse în România a fost mărită cu 50% începând cu 1 ianuarie 2011. Între timp a venit decizia Curţii Europene de Justiţie conform căreia taxa de plouare din România este ilegală. Magistraţii europeni s-au pronunţat în privinţa principiului de aplicare a taxei, şi nu a modului de calcul. În consecinţă, Executivul încearcă să găsească acum o formulă prin care să nu returneze toţi banii încasaţi pentru taxa de poluare din 2008 până în prezent. 

Ministerul Mediului, Lászlo Bórbély, a spus că noul proiect se va afla din nou pe agenda şedinţei de astăzi de la Guvern. Potrivit lui Bórbély, legea pentru taxa auto rămâne în mare măsură aceeaşi, la fel şi modul de calcul. În schimb, se va reduce cu 30% cuantumul taxei pentru toate categoriile de maşini, indiferent că sunt româneşti sau provin din străinătate. Proprietarii de autovehicule care au plătit taxa de poluare în acest an ar putea primi înapoi 30% din valoarea acesteia, imediat după ce Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă privind modificarea taxei. În această situaţie se află câteva zeci de mii de persoane, care au plătit taxa de poluare din decembrie 2010 şi până în prezent.

Executivul va hotărî modul în care posesorii de autovehicule vor primi banii înapoi. Cel mai probabil, sumele vor fi returnate prin administraţiile financiare, unde, în prezent, se plăteşte taxa de poluare. Potrivit informaţiilor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în primele patru luni ale lui 2011 s-au strâns 126.082.602 lei din taxa de primă înmatriculare. Asta înseamnă că aproape 40 de milioane de lei vor merge înapoi la cei care au plătit taxa de poluare.

Aviz de la Ministerul Justiţiei

Bórbély a mai spus că Ministerul Justiţiei este de acord ca taxa să se aplice şi maşinilor care au fost înmatriculate până în 2007 şi care vor fi vândute pentru prima dată pe teritoriul României. Decizia de modificare a taxei de poluare vine după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene, întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.

Din acest motiv, România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanşării unei posibile proceduri de infrigement  şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află peste 40.000 de dosare privind taxa auto.

Bani pentru „Rabla"

Statisticile de la Ministerul Mediului arată că în 2010 din taxa auto s-au 720 de milioane de lei, iar pentru programul „Rabla" au fost alocate 700 de milioane de lei, prin care au fost achiziţionate peste 60.000 de maşini noi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite