Castani vindecaţi de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.800.000 de euro vor fi cheltuiţi la Tismana, judeţul Gorj, pentru combaterea „cancerului castanilor“, precum şi pentru amenajarea de spaţii de campare la standarde europene.

Proiectul a fost depus de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj şi are ca obiect dezvoltarea turistică din nord-vestul Gorjului. Printre obiective se numără refacerea unei plantaţii de o sută de hectare de castani din zona Tismana, plantaţie afectată de o ciupercă.

O echipă de experţi din America va preleva probe pentru depistarea „cancerului castanilor". „Specialiştii vor aplica o tehnologie specială de combatere a bolii, iar Direcţia Silvică va planta puieţi de castani în locul celor bolnavi", a declarat Elisabeta Juveloiu, director APM Gorj.

Investiţia va cuprinde şi refacerea traseelor turistice din zonele Schela, Suşiţa Verde, Sohodol, Bistriţa, Tismana şi Padeş. Aici vor fi amplasate rulote din lemn cu un confort de patru stele.

„În localitatea Peştişani avem în plan să construim 20 de căsuţe din lemn şi piatră, în stil brâncuşian, iar primăria va pune la dispoziţie un hectar de teren pe care să amenajăm o scenă pentru organizarea în fiecare an din luna octombrie a Festivalului Castanului", a mai declarat Elisabeta Juveloiu. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite