TEMA PENTRU ACASA - Apreciati de popor, dispretuiti de conducatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre toate categoriile profesionale, romanii au cea mai mare incredere in cei pe care premierul Romaniei i-a facut, nu de mult, corupti si evazionisti fiscali. Un studiu recent, realizat de GfK

Dintre toate categoriile profesionale, romanii au cea mai mare incredere in cei pe care premierul Romaniei i-a facut, nu de mult, corupti si evazionisti fiscali. Un studiu recent, realizat de GfK Romania, arata ca increderea in dascali a ajuns la 90 la suta, cu 5 procente mai mare decat in 2004. La polul opus se afla politicienii in care 82 la suta din locuitorii acestei tari afirma ca nu au pic de incredere. Din pozitia de codasi ai topului increderii, alesii nu au nici un fel de jena sa loveasca in dascalime. Fie ca e vorba de pesedisti, fie ca e vorba de penelisto-pedisti, toti i-au tratat pe dascali cu spatele dupa ce s-au vazut la guvernare. Ambele specii de politicieni le-au promis salarii decente, dar imediat dupa incheierea campaniilor electorale au intrat in amnezie. Profesorii nu isi primesc nici macar ceea ce li se cuvine prin lege. Intrat in vigoare acum opt ani, Statutul personalului didactic este incalcat si in ziua de azi. Exista judete in care sporurile salariale nu se platesc asa cum spune legea, iar profesorii isi cheltuiesc putinii bani pe care ii au prin instante pentru a li se face dreptate. In programul de guvernare al Aliantei se vorbeste despre cresteri substantiale ale salariilor, care sa tina cont de "necesitatile legitime ale slujitorilor scolii, statutul si respectul de care acestia trebuie sa se bucure in societate". Nu numai ca profesorii n-au simtit ca au mai multi bani in buzunar, dar au fost suntati de mai multe ori in mai putin de un an. Cea mai recenta teapa au luat-o la examenele nationale, unde au primit mai putini bani fata de anul trecut. Pacaliti, jigniti, umiliti si cei mai prost platiti bugetari, profesorii se bucura, totusi, de cea mai mare incredere din partea populatiei. Si asta pentru ca sunt o breasla conservatoare, care a stiut sa nu abandoneze valorile profesionale, indiferent de presiunile exercitate asupra lor. Chiar daca salariile lor sunt mici, chiar daca fiecare ministru i-a ametit cu reforma sa, chiar daca la locul lor de munca e saracie si nu au mijloacele necesare unei predari asa cum spune Didactica, dascalii, in marea lor majoritate, nu au renuntat sa-si faca datoria si sa respecte "legile nescrise" ale profesiei transmise de la o generatie de cadre didactice la alta. Acest conservatorism al dascalilor mentine invatamantul romanesc pe linia de plutire. Atunci cand conducatorii acestei tari vor acorda profesorilor aceeasi incredere pe care le-o acorda populatia, exista sansa reabilitarii Educatiei si, implicit, stoparea declinului intelectual si moral al noilor generatii de elevi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite