Sturioni urmăriţi prin satelit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase sturioni adulţi - patru moruni şi două păstrugi - au fost marcaţi cu emiţătoare satelitare şi eliberaţi în Dunăre, în cadrul unei acţiuni care a avut loc ieri la Tămădău, judeţul Călăraşi.

Călătoria sturionilor din Dunăre, unde se reproduc, înapoi în Marea Neagră, unde trăiesc şi se hrănesc, va putea fi, astfel, urmărită în timp real prin intermediul semnalelor preluate şi transmise de o reţea de sateliţi. Deplasările sturionilor reproducători, traseele lor de migrare şi zonele marine unde se hrănesc şi iernează sunt informaţii esenţiale pentru cercetători. 

Acţiunea de ieri este o continuare a unui proiect comun româno - norvegian, derulat de-a lungul ultimilor ani, care are ca scop conservarea şi protejarea acestei specii de peşti. Evenimentul a fost filmat şi va fi inclus într-un documentar realizat de compania „Science Vision" pentru postul TV National Geographic. Documentarul filmat la Tămădău va fi difuzat anul viitor şi are ca subiect morunul şi protejarea lui.

Morunul este cel mai mare peşte de apă dulce, putând ajunge la şase metri lungime şi peste 1.500 de kilograme în greutate. Această specie de sturion produce cel mai apreciat caviar din lume, valoarea acestuia pe piaţă fiind de 1.000 de dolari pentru 100 de grame de icre.  De asemenea, morunul este cea mai ameninţată specie de sturion din Dunăre, unde numărul exemplarelor a scăzut dramatic în ultimii 50 de ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite