Studenta care caută "discriminatori"
0Luminiţa Botonogu, de etnie rromă, este studentă în anul I la Facultatea de Comunicare. Ea este implicată într-o campanie antidiscriminare desfăşurată de Romani Criss S-a scris mult
Luminiţa Botonogu, de etnie rromă, este studentă în anul I la Facultatea de Comunicare. Ea este implicată într-o campanie antidiscriminare desfăşurată de Romani Criss
S-a scris mult despre rromi, şi nu de bine. O studentă de această etnie spune că şi rromii au o problemă în a se integra, dar şi societatea are o problemă în a-i accepta.
Nu-şi poartă părul împletit în codiţe cu bani în ele. Nu are fuste lungi şi colorate şi nu-şi aduce aminte ca din familie cineva să fi purtat vreodată. "Noi suntem ursari, şi ursarii nu poartă fuste colorate. Zlătarii au aceste costume tradiţionale.
"Şi totuşi... "Bunica are şorţ, asta e o chestie care ţine de tradiţie", îşi începe povestea Luminiţa, o studentă de etnie rromă. Luminiţa Botonogu este studentă în anul I.
A învăţat pentru că i-a plăcut. Nu a împins-o nimeni de la spate, nu a făcut meditaţii şi, chiar dacă a intrat pe locurile destinate rromilor, spune că avea medii care i-ar fi permis să intre şi fără aceste facilităţi.
Provine dintr-o familie "normală", după cum spune. Copilăria a fost şi ea "normală", într- un cartier din Buzău, înconjurată mai mult de copii români. Disciplina vieţii i-a fost, probabil, dictată şi de religia adventistă. Îmi povesteşte despre faptul că se duce în fiecare sâmbătă la biserică şi îmi explică importanţa sărbătorilor de peste an.
Studenta vrea să schimbe mentalităţi
Fata vorbeşte cu degajare despre religie sau studii. Si, mai ales, despre discriminarea rromilor si despre planurile ei de a schimba mentalitatati. "Cel mai greu este să schimbi felul de a gândi al unui popor, pentru că se generalizează foarte mult", afirmă fata cu tărie.
Dacă nu aş fi ştiut dinainte că este de etnie rromă, nu mi-aş fi dat seama întâlnind- o, pentru că Luminiţa este o studentă tipică, cu aceleaşi avânt şi dorinţă de a realiza ceva în viaţă. Susţine că provenienţa din rândul unei minorităţi etnice nu este un impediment. Până acum, nu a fost discriminată personal din această cauză. Nu are o problemă în a-şi recunoaşte etnia şi spune că "toată lumea când aude că sunt rromă se uită la mine şi nu mă crede".
Fata, care se pregăteşte să încheie primul an de studenţie la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, vrea apoi să se angajeze. Raţiunea pentru care îşi doreşte acest lucru nu este neapărat pentru a câştiga bani sau experienţă, ca la majoritatea tinerilor de vârsta ei.
Luminiţa vrea să schimbe societatea şi să demonstreze că stereotipurile românilor la adresa rromilor sunt false. "Dacă văd un ţigan că fură, gata, toţi ţiganii fură. Să fim serioşi! Sunt foarte mulţi români care fac aceleaşi lucruri pe care şi ţiganii le fac."
Comunicarea o va ajuta în muncă
Nu a ales profilul de relaţii publice neapărat cu un scop. "Am ales Comunicarea din dorinţa de a face mai departe publicitate."
Pe parcursul anului, şi-a dat seama că ar putea face ceva mai mult de atât şi a intrat în contact cu Asociaţia Romani Criss. Aşa a ajuns să se implice într-o campanie antidiscriminare pe care asociaţia o va lansa în curând. "Meseria mea mă va ajuta să comunic mai uşor oamenilor informaţii despre etnia aceasta.
Odată ce trăieşti într-un mediu şi cunoşti îndeaproape oamenii, ştii cu ce probleme se confruntă şi ţi-e mai uşor să lucrezi pentru ei. Şi vreau să fac ceva în sensul ăsta", afirmă Luminiţa.
Dacă nu s-a confruntat personal cu probleme legate de discriminare, o întreb de unde această determinare.
"Mi se întâmplă să asist la discriminări peste tot. De exemplu, eu mă duc la un medic într-un cartier de rromi. Văd cum se comportă cu persoanele mai închise la culoare. Când intru eu, se poartă altfel", spune Luminiţa.
Ea recunoaşte că nu a luat niciodată atitudine acolo unde a întâlnit astfel de situaţii, pentru că "este cam greu, de exemplu, să-i spui unui poliţist să se poarte la fel şi cu un rrom, şi cu un român".
"Mulţi rromi fac ceva în viaţă"
Deşi vrea să se implice în activitatea societăţii civile care luptă cu discriminarea şi rasismul, Luminiţa recunoaşte că, atunci când se va hotărî să-şi întemeieze o familie, va încerca săşi găsească un soţ de etnie rromă. "Ăsta este primul înţelege altfel cu el, pentru că am avea aceleaşi mentalităţi, aceleaşi lucruri comune." Oricum, trebuie să fie un rrom cu facultate, pentru a putea comunica.
Şi este sigură că nu-i va fi greu, pentru că "sunt mulţi rromi care fac ceva in viata". Este cam greu să-i spui unui poliţist să se poarte la fel şi cu un rrom, şi cu un român
Luminiţa Botonogu, studentă anul I, Facultatea de Comunicare