Stop fraudelor! Metode prin care banii din Sănătate sunt controlaţi mai eficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Duţă
Lucian Duţă

Medicii vor putea emite reţete electronice începând cu luna iunie, iar cardul de asigurat va fi distribuit începând cu luna august a acestui an. Prin aceste metode se spune „Stop" fraudei, lucru care va conduce la strângerea unor sume mai mari în sistemul sanitar, bani care vor putea fi folosiţi în beneficiul pacienţilor.

Sistemul de sănătate va avea un plus de peste 200 de milioane de euro, bani pe care medicii îi băgau în buzunare fraudând sistemul, este de părere preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă. Aceste sume vor putea fi acumulate datorită folosirii reţetelor electronice şi a cardului de asigurat, susţine el. Acestea vor putea fi folosite începând cu luna iunie, respectiv august.

„Prin introducerea prescrierii electronice şi a cardului naţional de sănătate estimăm să aducem în sistem aproximativ 150-200 de milioane de euro, sume care se pierdeau prin fraude", a declarat Lucian Duţă la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi.

El este de părere că pacienţii vor avea numai de câştigat de pe urma acestor măsuri. „Va permite o mai bună urmărire a modului cum se cheltuiesc banii. Vom folosi sistemul informatic pentru a elimina deficienţele care se strecoară pe piaţa medicamentelor şi care nu erau sub controlul nostru", a subliniat Duţă.

Oficialul consideră că aceste mecanisme aduc numai beneficii bolnavilor, mai ales în condiţiile în care sistemul este subfinanţat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite