Spitalul de urgenţă, casa lui nea Puiu

Dumitru Alba a fost “înfiat” de un an de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Aduşi la tratament pentru diverse suferinţe, pacienţii, mai ales cei în vârstă, sunt “uitaţi” cu anii de familii şi de rude.

Nea Puiu, aşa cum îi spun colegii de salon, are 60 de ani. De loc, este din Bucureşti, iar ultimele 10 luni din viaţă şi le-a petrecut la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală (SUUB). “Am fost internat în ianuarie 2008. Eram în comă. Sufăr de diabet şi medicii au decis să-mi amputeze picioarele pentru a-mi salva viaţa”, povesteşte bărbatul.

După ce s-a făcut bine ar fi trebuit să părăsească instituţia sanitară, dar nu mai avea unde să se ducă.

“Soţia mea a murit. La fel şi fiul. Am fost încurcat cu o femeie, mi-am vândut casa şi m-am mutat la ea. Nu m-a mai vrut înapoi pentru că am ajuns infirm”. Rudele şi prietenii i-au întors, la rândul lor, spatele.

Oftează. “Toţi se feresc de mine. Am ajuns o povară”. Aşa a devenit spitalul “casa” lui, iar personalul medical “familie”.
“Sunt tratat foarte bine. Îmi place să citesc, mă plimb foarte mult prin spital şi seara mă uit la televizor în cabinetul asistentelor. Bine, că şi eu sunt cuminte şi nu deranjez pe nimeni”, ne-a spus nea Puiu.

Trei persoane abandonate săptămânal

Bărbatul nu este nici primul, nici ultimul caz de acest gen din spital. Potrivit asistentului social Olga Cursaru, săptămânal, cel puţin trei persoane sunt abandonate în această unitate sanitară.

“La început, rudele vin, vorbesc cu medicii, după care, sub pretextul că se duc să aducă de acasă o pijama sau mâncare, pleacă şi nu se mai întorc. Noi semnalăm toate cazurile sociale la Direcţia de Asistenţă Socială a Sectorului 5, care, din păcate, ne trimite acelaşi răspuns. Şi anume că pe raza sectorului nu există cămine pentru vârstnicii abandonaţi în spital”, ne-a spus Olga Cursaru.

Găsirea unui loc în căminele existente în celelalte sectoare reprezintă însă o muncă de Sisif, în condiţiile în care sunt sute de dosare care aşteaptă la rând.

“În momentul de faţă, nu există o lege care să oblige instituţiile publice să preia astfel de cazuri. Nu este specificat nicăieri cine ar trebui să alerge pentru întocmirea dosarului unei persoane abandonate”, a adăugat Olga Cursaru.

Soluţia: aşezămintele medico-sociale

Prof. Gheorghe Iana, managerul SUUB, ne-a spus că pentru îngrijirea unei persoane fără adăpost sau cu probleme sociale, spitalul cheltuieşte lunar 1.400-1.500 de lei. La camera de gardă a spitalului vin circa 50 de astfel de persoane în fiecare lună.

“O soluţie pentru degrevarea spitalelor de astfel de cazuri ar fi înfiinţarea unor aşezăminte medico-sociale, în parteneriat cu primăriile de sector şi unităţile sanitare de pe raza acestuia”, ne-a spus Gheorghe Iana. Primăria ar trebui să subvenţioneze costurile de întreţinere şi mâncare, iar spitalul, să asigure centrul de permanenţă cu medici specialişti. O zi de cazare în aceste instituţii ar fi de patru ori mai ieftină decât într-un spital.

Psihiatria, adăpost pentru săraci

Nici în alte instituţii sanitare situaţia nu este alta. Spitalul de Psihiatrie “Al. Obregia” din Bucureşti, cea mai mare unitate de profil din ţară,  s-a transformat în adăpost pentru persoanele abandonate. Directorul medical al instituţiei, dr. Radu Mihăilescu, ne-a spus că cel puţin 100 de pacienţi, din cei 1.500 internaţi sunt cazuri sociale.

“Este vorba de persoane cu tulburări psihice, care ar fi fost externate dacă ar fi existat un suport social din punctul de vedere al bolii. Noi avem însă câţiva asistenţi sociali care se străduiesc să le identifice rudele. În principiu, comunitatea locală ar trebui să se implice, însă nimeni nu întreprinde nimic în acest sens.

Am avut pacienţi care au stat cu anii internaţi, pentru că în spital le era mai bine decât pe stradă sau acasă”, a spus prof. Mihăilescu.

Fonduri europene pentru adăposturi

 “Un aşezământ medico-social poate fi înfiinţat cu cel mult 300.000 de euro, prin accesare de fonduri europene. El poate funcţiona într-o grădiniţă sau într-o centrală termică dezafectată şi poate servi atât persoanelor abandonate sau cu probleme sociale, cât şi bolnavilor cronici, incurabili, care nu pot fi trataţi nici în spital, nici acasă”, ne-a explicat medicul Gheorghe Iana.

O soluţie ar fi înfiinţarea unor aşezăminte medico-sociale, în parteneriat cu primăriile de sector şi unităţile sanitare de pe raza acestuia

Gheorghe Iana
manager spital