Soţii au murit la manşa avionului, soţiile - la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţiile a doi foşti piloţi care îşi găsiseră sfârşitul în incidente aviatice au murit ieri într-un accident de maşină pe Valea Prahovei. Moartea Iulianei Popa (45 de ani) şi a Claudiei Chiriţă (37 de ani) a lăsat fără părinţi trei copii. Cel mai mic are 8 ani.

Destin crud pentru două familii din Cluj. Trei copii au rămas orfani după ce, mai întâi, taţii lor au murit în accidente aviatice, iar mamele, ieri, pe DN1. Cele două femei unite de o prietenie veche, dar şi de durerea pierderii soţilor, Iuliana Popa (45 de ani) şi Claudia Chiriţă (37 de ani), au plecat ieri de la Bucureşti către Cluj-Napoca, însă nu au mai apucat să ajungă acasă.

Viaţa le-a fost curmată de Nicolae Cerneşteanu (67 de ani), din Baia Sprie, care a adormit la volan şi a intrat pe contrasens în apropiere de localitatea prahoveană Cornu. Autoturismul condus de acesta s-a izbit frontal de maşina în care se aflau cele două femei. Martorii accidentului au fost şocaţi de violenţa impactului. A fost teribil ce s-a petrecut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. O victimă era prinsă între fiarele maşinii. Peste tot erau numai bucăţi de metal şi mult sânge", a spus Ana Panait (32 de ani), care se afla în trecere prin zona în care a avut loc accidentul.

În urma impactului violent, cei doi şoferi, Claudia Chiriţă şi Nicolae Cerneşteanu, au murit pe loc. Iuliana Popa, care ocupa locul din dreapta Claudiei, a ajuns la spital în stare critică. „Pacienta avea leziuni toracice şi abdominale grave. La scurt timp a intrat în stop cardiorespirator. S-a încercat resuscitarea femeii timp de mai mult de o oră, însă medicii nu au reuşit să o salveze",a declarat Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Tragedii în lanţ

Accidentul a lăsat trei copii fără părinţi. Claudia Chiriţă avea un băieţel de 8 ani care şi-a pierdut anul trecut tatăl. Căpitan-comandorul Laurenţiu-Nicolae "Kiru" Chiriţă era unul dintre cei mai experimentaţi piloţi ai Forţelor Aeriene Române, fiind înrolat în cadrul Flotilei 71 Aeriene Câmpia Turzii. Anul trecut, la 1 noiembrie, s-a prăbuşit cu aparat de zbor MIG 21 LanceR, la Călăraşi, în judeţul Cluj. Avionul cu dublă comandă, în care se mai afla şi comandorul Sorin Avram, a căzut pe un câmp, la opt minute de la decolare. Prăbuşirea a fost urmărită chiar din turnul de control al Flotilei 71 Aerieană Câmpia Turzii. La contactul cu solul, avionul a luat foc, cei doi piloţi pierzându-şi viaţa pe loc.

Ulterior incidentului, soţia căpitanului-comandor Laurenţiu-Nicolae „Kiru" Chiriţă, la rândul ei cadru militar la baza militară din Câmpia Turzii, a fost înaintată în gradul de plutonier adjutant şi i-a fost oferită funcţia de operator al controlului de trafic aerian a Flotilei 71 Aeriene Câmpia Turzii. Procurorii clujeni au stabilit recent că accidentul aviatic s-a produs pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile. Astfel, o pală de vânt ar fi dus la dezechilibrarea aparatului de zbor, care nu a mai putut fi redresat, în ciuda încercărilor piloţilor.

Cealaltă femeie care şi-a pierdut viaţa ieri, Iuliana Popa, era soţia fostului căpitan-comandor Sorin Popa, tot de la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, decedat pe 26 septembrie 2003, în urma unei alte tragedii aviatice. Avionul cu simplă comandă MIG 21 LanceR pe care îl pilota s-a prăbuşit la Viişoara, judeţul Cluj, la scurtă vreme de la decolare, pe fondul unor defecţiuni tehnice, raportate de pilot superiorilor săi încă de la primele minute de la decolare. Cauza oficială a accidentului a fost stabilită ulterior ca fiind dezorientarea spaţială. Iuliana Popa a avut cu doi copii. Fata are astăzi 25 de ani, iar băiatul 22 de ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite