Şomajul se apropie de vârful din timpul Marii Depresiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de oameni la bursa, în căutarea unui loc de muncă
Mii de oameni la bursa, în căutarea unui loc de muncă

Miniştrii Muncii din statele OECD şi secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) avertizează guvernele că numărul şomerilor din întreaga lume a ajuns la 200 de milioane, o cifră apropiată vârfului atins în timpul Marii Depresiuni, din anii ’30.

“Aceasta este faţa umană a crizei şi guvernele nu o pot ignora”, se spune într-un comunicat de presă dat publicităţii după întâlnirea miniştrilor Muncii din OECD. În opinia lor şi a OIM, problema şomajului trebuie să stea în centrul tuturor discuţiilor politice purtate de către liderii mondiali pe tema crizei şi a efectelor ei.

În ţările G20, creşterea economică este încă timidă şi pare incapabilă să recupereze pierderile din timpul crizei. Faţă de începutul lui 2008 s-au pierdut 20 de milioane de joburi şi este posibil să se ajungă la un total de 40 de milioane de locuri de muncă dispărute, la finalul lui 2012, dacă la anul se păstrează ritmul actual de creeare de joburi. 

Pentru ca ţările din G20 să ajungă în 2015 la rata de ocupare de dinaintea crizei este nevoie ca angajările să crească anual cu 1,3 procente, comparativ cu 0,8, procentul actual.

Dintre toate categoriile, tinerii sunt cel mai afectaţi de criză. În primul trimestru din 2011, şomajul în rândul tinerilor din statele OECD era de 17,4%. Mult peste dublul şomajului celor de peste 25 de ani, care a fost de 7%.

Aceşti tineri, cu vârste între 15 şi 24 de ani, nu apar pe piaţa muncii şi nici nu sunt cuprinşi în vreo formă de educaţie ce le-ar permite măcar să spere că mai târziu vor obţine un job. Cu cât rămân mai mult în afara pieţei muncii, cu atât creşte riscul de a fi excluşi sau marginalizaţi permanent.

În Europa, cele mai proaste date legate de piaţa forţei de muncă apar în dreptul Spaniei, unde şomajul în rândul tinerilor era anul trecut dublu faţă de cel naţional (41,6%, comparativ cu 20,2%), iar 45% din şomeri îşi căutau un job de cel puţin 12 luni.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite