Şomajul îşi reia creşterea puternică în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 100.000 de persoane au fost concediate, în Spania, în luna septembrie, aceasta fiind cea mai mare creştere lunară înregistrată din ianuarie.

Numărul celor rămaşi fără job a ajuns astfel la 4,2 milioane de persoane. Spania are cea mai mare rată a şomajului din Europa (21% şomaj).

Ministrul spaniol de finanţe, Elena Salgado, a declarat azi, la întâlnirea de criză de la Luxemburg, că datele pe septembrie arată mai rău decât se aşteptau, dar asta nu va afecta programul de redresare.

Cei mai mulţi noi şomeri provin din domenii sezoniere, turism şi agricultură. Grav este că unul din şase noi concediaţi vine din sistemul bugetar, din sănătate şi educaţie. Pentru prima oară în ultimele decenii, anul şcolar a început cu un număr de cadre mai mic decât în anul precedent, potrivit oficialilor spanioli.

Autorităţile locale se chinuie să plătească salariile bugetarilor, pentru asta fiind nevoite să opereze diminuări de cheltuieli pe orice capitol posibil. În sud- vestul Spaniei, de exemplu, s-au închis centrele de sport, după ce acestora li s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică, din cauza datoriilor.

Opt din 10 spanioli spun că şomajul este cea mai mare problemă a ţării, potrivit unui sondaj dat publicităţii săptămâna trecută, de Centrul pentru Cercetări Sociale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite