Sindicaliştii se retrag din toate comisiile de dialog social pentru că Guvernul le rezervă rolul de figuranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confederaţiile sindicale i-au trimis premierului Emil Boc o scrisoare deschisă prin care îl anunţă că se restrag din toate comisiile de dialog social, deoarece Guvernul nu ţine cont de partenerii sociali. Ei au precizat că nu vor mai participa nici la consultări în cadrul comisiilor ministeriale sau judeţene, inclusiv la Consiliului Economic şi Social.

Semnatarii scrisorii deschise către şeful Guvernului sunt: Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian".

Sindicatele îl avertizează pe Emil Boc că Guvernul le rezervă partenerilor sociali exclusiv rolul de figuranţi, fără să ţină cont de niciuna din propunerile sau solicitările acestora.

Potrivit sindicaliştilor, întâlnirile la care participă sunt folosite de Guvern ca justificari ale "consultării democratice", în contradicţie cu spiritul dialogului social european, a Convenţiilor Organizaţiei Internaţionala a Muncii şi a directivelor Uniunii Europene.

"Deşi partenerii sociali, patronatele şi sindicatele, au comunicat că urgenţa pieţei muncii în România este modificarea legii patronatelor, a legii sindicatelor, a legii contractului colectiv de muncă, a legii conflictelor de muncă, a legii inspecţiei muncii şi a legii tribunalelor muncii, şi nu modificarea Codului muncii, solicitată de Consiliul Investitorilor Străini şi de Camera de Comerţ Româno-Americană, Guvernul, încă o dată, printr-o simulare a dialogului social, doreşte să impună reguli proprii pe piaţa muncii, care să dea satisfacţie sponsorilor politici", se precizează în scrisoarea deschisă.

Cele cinci confederaţii sindicale susţin că singurele opinii pe care Guvrenul le-a luat în calcul sunt cele care satisfac pretenţiile multinaţionalelor reprezentate de Consiliul Investitorilor Străini şi de Camera de Comerţ Româno-Americană , fără a se ţine cont de argumentele, propunerile şi solicitările venite din partea patronatelor şi sindicatelor, "singurele care pot reprezenta interesele lucrătorilor pe piaţa muncii din România".

Confederaţiile sindicale şi patronale au respins propunerea Ministerului Munci de modificare a Codului muncii, deoarece noile prevederi ar fi fost făcute la presiunea Camerei de Comerţ Româno - Americane şi a Consiliului Investitorilor Străini, fără consultarea partenerilor sociali. Proiectul de lege privind modificarea Codului muncii a fost pus în dezbatere publică, vineri, pe site-ul Ministerului Muncii, transmite Mediafax.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite