Sicriul cu trupul neînsufleţit al militarului mort în Afganistan, repatriat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul cu trupul neînsufleţit al militarului român Valerică Leu, mort miercuri în timpul unei misiuni în Afganistan, este repatriat astăzi cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

Avionul cu sicriul sublocotenentului post-mortem Valerică Leu va ajunge pe aeroportul militar de la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la ora 16.00, informează un comunicat al MApN.

Povestea militarului rănit mortal pe frontul din Afganistan

La ceremonia militară şi religioasă care va avea loc la aeroport vor fi prezenţi ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin.

În cadrul ceremoniei, va fi citit şi ordinului ministrului Apărării prin care sergentului-major Valerică Leu i s-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem, precum şi decretul preşedintelui ţării privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, pentru înaltă recunoştinţă şi apreciere a devotamentului excepţional dovedit de militarul român în timpul executării misiunii.

Reamintim că, în timpul unei misiuni de securizare a unei căi de acces, Valerică Leu a declanşat explozia unei mine antipersonal şi a fost grav rănit. Militarului i s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din baza Lagman. Cu toate eforturile medicale, în urma rănilor suferite, sergentul-major Valerică Leu a murit miercuri la ora 8:30.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite