Şeful Protecţiei Consumatorilor: Parizerul nu este produs tradiţional, nu vă lăsaţi păcăliţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Autorităţii Naţionale a Consumatorilor, Constantin Cerbulescu, a declarat azi, la seminarul Mediafax Talks about Competition, că multe dintre aşa-numite produse tradiţionale aflate pe piaţă sunt în mod incorect vândute cu această etichetă.

"De foarte multe ori, din dorinţa de a se introduce pe piaţă unele produse tradiţionale, producătorul sau comerciantul vine cu tot felul de idei, iar prin denumirea pe care o dă produsului respectiv încearcă să inducă la consumator ideea că acel produs este unul tradiţional, ori un produs tradiţional nu este acela căruia operatorul care-l produce îi spune «parizer ca la bunica». Eu nu ţin minte ca bunica să producă vreodată parizer", a declarat miercuri Cerbulescu, citat de Mediafax.

În România se vând peste 4.000 de produse tradiţionale autorizate, însă la nivel european sunt înregistrate doar 800.

Inspectorii ANPC desfăşoară în acaestă peiroadă mai multe controale pe produse de post sau specifice Paştelui, iar preşedintele instituţiei promite "amenzi destul de consistente".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite