Sărăcia creşte de patru ori apelurile la Telefonul Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul apelurilor recepţionate în primele şase luni din 2011 la linia gratuită de asistenţă pentru copii şi părinţi 116 111 a crescut la 75.033 faţă de 18.882, anul trecut.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Telefonul Copilului, principala cauză a acestui fenomen este sărăcia, efectele crizei economice fiind devastatoare pentru tot mai multe familii. Cătălina Florea, directorul executiv al Asociaţiei spune că în prima jumătate a lui 2011 copiii din zonele defavorizate au suportat cel mai mare risc de abandon: „Discutăm în special despre familii cu mai mulţi copii, în care părinţii nu au locuri de muncă sau lucrează fără forme legale, familii monoparentale sau care beneficiază de ajutor social sau în care părinţii obişnuiesc să consume băuturi alcoolice". 

Cele mai multe cazuri de instituţionalizare sau abandon s-au înregistrat în Moldova (15), urmată de Muntenia (14). Topul e completat de Transilvania şi Dobrogea cu câte şase cazuri şi Oltenia cu patru. Moldova se află pe primul loc şi la numărul total al apelurilor primite la Telefonul Copilului.

Separarea copilului, traumatizantă

Cătălina Florea spune că apelul la 116 111 e important deoarece orice persoană poate beneficia de consiliere şi îndrumare, iar linia este deschisă între orele 8.00  şi 00.00, şapte zile din şapte. „Primul pas îl reprezintă consilierea părinţilor axată pe prevenirea abandonului.  În situaţia în care separarea copilului de familie s-a produs deja, situaţia e semnalată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului", a explicat specialistul. 

Florea a adăugat că separarea copilului de familie e o traumă pentru acesta şi poate avea efecte negative pe termen lung: „E important ca părinţii să păstreze legăturile personale cu copilul şi să beneficieze de consiliere astfel încât rezultatul final să fie reintegrarea copilului în familie". 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite