„Să lucrezi pe stradă e sfânt. Acolo înveţi multe lucruri“

La 31 de ani, Marian Ursan are deja 15 ani de muncă în servicii sociale. El îi învaţă acum pe studenţi cum să lucreze cu prostituate şi cu cei care consumă droguri. Puţini oameni au puterea să-şi dedice viaţa celor aflaţi în impas aşa cum face Marian Ursan.

E foarte uşor să intri în categoria oamenilor vulnerabili, spune Marian Ursan. Dacă acum ai o casă, o maşină şi-ţi faci o vacanţă, lucrurile se pot schimba foarte repede. Mai ales în vremuri de criză. Casa o poţi pierde, chiar dacă acesta e un scenariu pesimist şi greu de imaginat pentru  mulţi. „Şi atunci, sintagma aia de boschetar  pe care acum o folosim fără nicio problemă o să ni se pară foarte grea", explică tânărul.

La 31 de ani, Marian Ursan are o experienţă de 15 ani de muncă în stradă cu cei pe care-i numeşte „mai puţin fericiţi".  A început la 16 ani, ca voluntar la Asociaţia Română Anti-SIDA cu micuţi care sufereau de cumplita maladie. Trei ani mai târziu, la 19 ani, a ajuns să umble pe stradă cu un rucsac plin de prezervative în spate. Voia să le împartă prostituatelor din bordeluri.  „Să lucrezi pe stradă e sfânt. Acolo înţelegi multe lucruri". Prima experienţă în stradă nu a uitat-o niciodată. „Am văzut la 100 de metri un grup pe care trebuia să îl abordez. Eram foarte emoţionat, am tras aer în piept  şi m-am trezit după ce am trecut de acel grup. Şi mi-am zis: vai, ce activist social sunt eu dacă n-am curaj să mă opresc. Şi m-am întors. E nevoie de răbdare şi de o doză de nebunie ca să faci munca asta de activist social", spune tânărul.

„Le-am dat prezervative şi ei (proxeneţii - n.r.) au început să creadă că sunt de la o firmă care face reclamă. Şi nu m-a deranjat acest lucru. După  un timp, vorbim de luni, ani, i-am rugat să le dea prezervative şi fetelor (prostituatelor - n.r.). A mai trecut ceva vreme şi le-am spus că nu e vorba despre o firmă, ci despre o organizaţie care îşi propune să reducă riscul de infectare cu HIV. "

Noile prostituate, mai vulnerabile

O relaţie de încredere în lumea străzii se clădeşte greu. „Îţi trebuie răbdare, iar eu am avut, nu pentru că aş fi eu un tip mai răbdător, ci pentru că am înţeles foarte bine mecanismele individuale legate de schimbări". Cum arată azi piaţa prostituţiei faţă de acum 15 ani? „Femeile din vechea generaţie aveau un plan de viaţă. Practicau sexul comercial pentru că voiau ca cel mic să aibă adidaşi noi la şcoală, haine şi să nu-i lipsească nimic. Noua generaţie a venit pe fondul consumului de droguri. Or, un consumator de droguri are nevoie de resurse financiare. Vorbim despre forme avansate de dependenţă care necesită, în absenţa unui tratament adecvat, continuarea administrării drogurilor. Cel puţin în cazul lor, aceasta e o metodă accesibilă de a face rost de bani".

Dacă ar fi să le compare, prostituatele care se droghează sunt mult mai vulnerabile. „Vorbim aici de acceptarea sexului fără prezervativ. Motivaţia lor e legată de venitul necesar pentru următoarea doză". Aşa ajung, de exemplu, să accepte comportamente sexuale riscante, să refuze colaborarea cu alte fete şi să nu întocmească liste cu clienţii agresivi. 

Care ar fi soluţia în cazul acestui grup de risc? Legalizarea prostituţiei. Fără false pudori. În acest fel, femeile ar putea beneficia de acces gratuit la prezervative, la programe de prevenire şi testare HIV, inclusiv la echipamente sterile de injectare. 

Munca pe teren l-a învăţat să nu aibă aşteptări nerealiste legate de eradicarea prostituţiei sau a consumului de droguri, să nu judece, să nu arate cu degetul către anumite categorii. „Nu-i suficient să fii asistent social şi să mergi pe teren. Foarte important e să fii bine pregătit. Am văzut mulţi asistenţi sociali care spuneau „nu vrei să te laşi de droguri, a, mă supăr pe tine. Cum faci una ca asta? Te ştiu de atât timp. Nu te laşi tu pentru mine? " Ce abordare e asta? Consumatorul acela bate din palme şi se lasă de droguri? Vorbim despre o boală cronică. El are nevoie de o intervenţie atât medicală, cât şi socială şi psihologică".

Schimbarea vine cu paşi mărunţi

În 1999, a început în România un program de schimb de seringi pentru consumatorii de droguri. Programul era finanţat din exterior şi dezvoltat de organizaţii nonguvernamentale. Consumatorii primeau seringi sterile şi se angajeau că le returnează pe cele folosite „În Ferentari dădeam şi 10.000 de seringi într-o noapte".  Cea mai mare rată de colectare a fost de 80%. „Adulţii văd chestiunea aceasta a consumului de droguri ca fiind una exagerată. Dar câţi părinţi discută cu copiii lor fără să folosească mesaje de tipul dacă te droghezi, mori. Am văzut mulţi părinţi care atunci când au aflat că odraslele lor consumă droguri  reacţia cel mai des întâlnită a fost bătaia. I-au bătut de i-au zăpăcit. S-a rezolvat ceva? Nu. Nici pe departe. Dar la fel am văzut părinţi care atunci când copiii lor nu erau acasă luau seringi de la unitatea mobilă. Erau părinţi care înţeleseseră că nu pot avea aşteptări foarte mari, că nu se pot schimba copiii peste noapte. Mai ales că nici nu există servicii adecvate. Şi au înţeles atunci că schimbul de seringi chiar dacă nu e o măsură perfectă, cel puţin pentru o etapă din viaţa lor, poate să însemne foarte mult în sensul în care se pot reduce riscurile de infecţii: cu HIV sau hepatite".  Până când consumatorul de droguri e pregătit să facă o schimbare şi atâta timp cât există şi instituţii disponibile să preia şi să ducă mai departe acest lanţ terapeutic. „Metadona e un tratament de substituţie  foarte eficient. Ea poate salva vieţi dacă e luată la indicaţia medicului. În plus, e ieftină, ajută consumatorul să nu se infecteze cu HIV, hepatită C şi elimină riscul de supradoză".

„E dificil să accepţi ce nu poţi face"

Ce l-a mai învăţat strada pe lângă faptul că progresele sunt mici şi se fac în ani buni?  Că în munca asta e important să-ţi dozezi aşteptările. Că satisfacţia personală poate lua forma unui simplu mulţumesc. Şi că cel mai greu e să înţelegi să să accepţi că nu poţi face mai mult.

„Atunci când lucrezi pe stradă trebuie să fii realist şi să înţelegi care e capacitatea ta, ce poţi face tu. E foarte dificil să accepţi ce nu poţi face şi adesea nu poţi, de exemplu, să internezi oameni în spital. Nu poţi începe demersurile pentru un adăpost provizoriu. E dificil să vezi oameni care sunt în sevraj, oameni cât un munte care, la 30 sau la 40 de ani, plâng cu nişte adidaşi rupţi în mâini pentru că vor să-i vândă ca să facă rost de bani pentru doza următoare. Cât de uşor să fie? Ca să nu mai vorbim de oameni cu care azi te întâlneşti cu ei şi a doua zi au murit fie de supradoză, fie s-au sinucis, fie s-a întâmplat altceva cu ei. Astea sunt lucruri greu de manageriat". Despre toate aceste lucruri le vorbeşte acum studenţilor de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti. În rest? Se va întoarce în stradă pentru că „acolo este nevoie. E mare nevoie!". 

"Metadona e un tratament de substituţie  foarte eficient. Ea poate salva vieţi dacă e luată la indicaţia medicului. În plus, e ieftină, ajută consumatorul să nu se infecteze cu HIV, hepatită C şi elimină riscul de supradoză."
Marian Ursan
lucrător social

CV

1979 - se naşte în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov
1989 - vine împreună cu familia la Bucureşti.
1995 - lucrează ca voluntar la Asociaţia Română Anti-SIDA, organizaţie nonguvernamentală care se ocupă de persoanele marginalizate
1999 - lucrează în stradă la distribuirea gratuită de prezervative şi seringi pentru  prostituate şi consumatorii de droguri
2003-2005 - urmează Facultatea de Psihologie, la Universitatea din Bucureşti
2005-2006 - Master la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti
2007-2011 - doctorand la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti unde ţine un curs destinat viitorilor asistenţi sociali