S-a lansat „trusa pentru înmormântare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trusa pentru înmormântare este ultima găselniţă în materie de vânzări cu profil religios, gândită şi pusă în practică de prelaţii de la Eparhia Romanului şi Bacăului.

Este vorba despre o cutie de carton care conţine o icoană a Maicii Domnului, o cruce de mână, un toiag din ceară, tămâie parfumată şi cărbune, căţuie pentru tămâiere şi un „Îndrumător privind înmormântarea şi pomenirile pentru cei adormiţi". Clericii descriu cartea ca pe un ghid practic menit să-i orienteze pe creştinii ortodocşi în ritualurile care se cuvin respectate la decesul celor dragi. „Moartea este o realitate de care ne lovim toţi. Atunci când se întâmplă să fie confruntat cu pierderea unei persoane apropiate, omul e panicat, nu ştie ce şi de unde să cumpere sau care e ritualul ce trebuie respectat.

Sunt lucruri chiar necesare pentru credincioşi", spune preotul Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Pachetul" a fost scos la vânzare de câteva zile în 1.000 de exemplare în cele 400 de biserici şi 28 de schituri şi mănăstiri din eparhie. Trusa costă 25 de lei, iar banii proveniţi din vânzări sunt distribuiţi către centrul social din localitatea Hârja, acolo unde biserica îngrijeşte 50 de bătrâni. „Produsele din acest pachet sunt binecuvântate şi oferim garanţia că sunt sfinţite", mai spune preotul Gherasim. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite