"Românii trebuie să înveţe să-şi aducă elitele acasă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre zecile de profesori de top de origine română stabiliţi în Statele Unite, am întâlnit şi unul pe care, deşi nu face parte din diaspora şi nici din vreo asociaţie românească, toţi

Printre zecile de profesori de top de origine română stabiliţi în Statele Unite, am întâlnit şi unul pe care, deşi nu face parte din diaspora şi nici din vreo asociaţie românească, toţi colegii şi studenţii îl ştiu de român.
Nu şi-a ascuns niciodată originea, iar după 46 de ani încă vorbeşte limba copilăriei sale, când are cu cine. Când aude cuvântul "România", faţa i se luminează brusc. "Sunt foarte mândru de cine sunt şi de unde vin", spune profesorul, care a copilărit la Deva. Rămas orfan de mamă, la 13 ani, profesorul a plecat în Israel cu tatăl şi cu sora, iar apoi a ajuns în Statele Unite cu o bursă şi în Canada ca asistent universitar. Au urmat ani de studii la Columbia University din New York. Toate acestea au însemnat începutul unei cariere universitare de excepţie. Doctor în ştiinţe politice, Yosef Lapid este şeful Departamentului Government din cadrul Universităţii de Stat New Mexico, a primit, în 60 de ani de viaţă, aproape 15 premii drept recunoaştere pentru valoarea sa şi a publicat aproape 50 de lucrări în diferite domenii: ştiinţe sociale şi politice, identitate, relaţii internaţionale, securitate, Orientul Mijlociu.

"Studentul are dreptul să-şi evalueze profesorul"
"România trebuie să se uite la alte ţări care au reuşit să-şi loializeze cetăţenii", spune profesorul Yosef Lapid. "Stimularea loialităţii propriilor cetăţeni e cheia. Indienii, când se reîntorc în ţara lor, nu primesc salarii mari, mai degrabă medii, decente, dar sunt motivaţi de interesul manifestat pentru ei acasă. Apoi, mexicanii şi israelienii sunt motivaţi de autorităţi prin păstrarea unei legături de suflet permanente. Cel mai important capital al unei ţări sunt oamenii săi de valoare. Stimulaţi să se întoarcă, aceştia pot deveni o voce care poate schimba societatea", spune profesorul. Admite că, deşi Statele Unite sunt încă o ţară cu oportunităţi uriaşe profesionale, nu pot oferi multe alte lucruri, care imigranţilor le lipsesc enorm: căldura de acasă, obiceiurile, valorile naţionale. "În sistemul american de învăţământ se predă numai cu gândul la ce se poate aplica pe mai departe, în viaţă. În Statele Unite, fiecare facultate îşi stabileşte la început de an obiectivele pe care le urmăreşte în cadrul programelor de cercetare, predare şi servicii aduse comunităţii. Anul nu se încheie fără o evaluare a obiectivelor, în funcţie de care se stabilesc şi salariile profesorilor pentru anul următor. Apoi, fiecare profesor este evaluat de student, pentru că studentul este un consumator şi are dreptul la asta. E parte din cultura de aici. Iar unde rezultatele nu sunt bune, situaţia se schimbă", mai afirmă profesorul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite