România şochează încă o dată Comisia de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monitorul Oficial a publicat ieri rectificarea Hotărârii din 3 august a Curţii Constituţionale, care lipsea din forma trimisă iniţial la Monitorul Oficial, prin care obligă Executivul să-i cuprindă în cvorum şi pe românii cu domiciliul în străinătate.

Era paragraful pe care Executivul s-a străduit să-l evite cu orice preţ, pentru că o scădere a numărului alegătorilor ar face posibilă validarea referendumului şi, prin urmare, a demiterii preşedintelui.

Pe de altă parte, Victor Ponta a renunţat ieri la minirecensământ, dar nu şi la reactualizarea listelor permanente de alegători.Tot ieri a apărut o declaraţie a preşedintelui Comisiei pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio, în care acesta se arăta şocat că, „pentru a doua oară într-un timp scurt, Curtea Constituţională a unui stat membru al Consiliului European şi al UE se simte obligată să facă apel la Comisia de la Veneţia pentru a-şi proteja independenţa".

Declaraţia, la care a subscris, pe Twitter, şi comisarul european pe justiţie, Viviane Reding, a fost dată după ce mai mulţi oficiali europeni au primit o scrisoare semnată de Augustin Zegrean, preşedintele CCR. Conţinutul scrisorii a fost dezvăluit de jurnalistul Dan Tapalagă, care a postat documentul pe pagina sa de FaceBook.

Zegrean i-a înştiinţat pe oficialii respectivi, la 3 august, că unul dintre judecători le mărturisea colegilor săi că se teme să voteze validarea sau invalidarea referendumului, din cauza ameninţărilor primite de el şi de familia sa. 

"Pentru a doua oară într-un timp scurt, Curtea Constituţională a unui stat membru al Consiliului European şi al UE se simte obligată să facă apel la Comisia de la Veneţia pentru a-şi proteja independenţa.''
Gianni Buquicchio preşedintele Comisiei de la Veneţia

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite