Raportul privind plagiatul lui Ponta a ajuns ieri la Ministerul Educaţiei. Ecaterina Andronescu n-a avut timp să-l citească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul Universităţii Bucureşti care arată că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat a fost trimis ieri Ministerului Educaţiei, iar Ecaterina Andronescu a declarat azi  că n-a avut timp să vadă documentul, relatează agenţia Mediafax.

Rectorul Universităţii Bucureşti (UB), Mircea Dumitru, a declarat azi că raportul a fost trimis ieri Ministerului Educaţiei.

"Raportul cuprinde tot ceea ce am anunţat public de fiecare dată şi poartă semnătura tuturor experţilor care s-au pronunţat pe respectiva lucrare. Raportul a fost semnat de mine, în calitate de rector al Universităţii Bucureşti", a spus Mircea Dumitru.

Potrivit rectorului UB, din punct de vedere legal, el nu poate face nicio recomandare Ministerului Educaţiei, dar a ţinut să precizeze că a solicitat să fie luate măsurile care se impun.

"Nu putem face noi recomandări, am cerut să fie luate măsurile care se impun în acest caz. Toate datele privind opiniile specialiştilor cu privire la teza de doctorat a lui Victor Ponta sunt postate pe site-ul Universităţii Bucureşti", citat de Mediafax.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a explicat că n-a avut timp să citească raportul în care şeful său, Victor Ponta, este acuzat de plagiat."Am aflat că a ajuns acel raport. Nu am avut timp să îl citesc", a declarat Andronescu.

Întrebată dacă ar putea lua vreo măsură, ministrul arăspuns: "Legea domnului Funeriu stabileşte că numai CNE poate analiza plagiatul în cazul demnitarilor", a precizat ministrul Educaţiei.

Ministrul Ecaterina Andronescu nu a vrut să precizeze dacă va lua vreo măsură în acest caz, mulţumindu-se să menţioneze că trebuie respectată legea.

Universitatea Bucureşti vrea anularea titlului de doctor deţinut de Victor Ponta. Citeşte raportul experţilor de la UB

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite