Judeţ cu judeţ: La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat un teren de sport pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judeţ cu judeţ: La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat un teren de sport pentru copii
Judeţ cu judeţ: La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat un teren de sport pentru copii

La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat un teren de sport pentru copii. Tribunalul Bistriţa-Năsăud mai are în cont doar 54.338 de lei pentru funcţionare până la sfârşitul anului, bani care ajung pentru cel mult două luni. La Cetatea Medievală din Târgu-Mureş vor începe, din toamnă, lucrările de reabilitare. Din cauza caniculei din ultimele zile, arborii vechi de peste un secol de pe Bulevardul Castanilor din Ploieşti au început să

ALBA. Circa 100 de persoane, printre care medici, asistenţi şi mediatori sanitari, ar putea să nu îşi primească salariile pe luna iulie. Între Primăriile Alba Iulia, Aiud, Blaj şi Cugir şi Direcţia de Sănătate Publică Alba nu s-a semnat protocolul de preluare a personalului.

ARAD
. Din această săptămână, s-a mărit valoarea amenzilor care vor fi date celor care nu achită taxele pentru parcare. Cei în cauză vor plăti sume cuprinse între 100 şi 200 de lei. Până acum, amenda era de 30 de lei.

ARGEŞ. Vineri, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre Basarab I din Piteşti va avea loc festivitatea de absolvire şi numire în funcţii a absolvenţilor Cursului de formare a maiştrilor militari. Vor fi avansaţi în grad 59 de militari.

BACĂU. Spitalul de Pneumo­ftiziologie şi Direcţia de Sănătate Publică Bacău a început o campanie de informare şi control pentru prevenirea tuberculozei. O echipă mixtă va străbate localităţile şi va da sfaturi legate de igiena personală.

BIHOR. Vineri, în cadrul celei de-a treia ediţii a Zilei Porţilor Deschise, se pot vizita birourile Primăriei Oradea, clădire monument istoric de categoria A. Vizita este permisă numai cu programare.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Tribunalul Bistriţa-Năsăud mai are în cont doar 54.338 de lei pentru funcţionare până la sfârşitul anului, bani care ajung pentru cel mult două luni.

BOTOŞANI. Dintre cele 74 de case construite de Guvern pentru sinistraţii din localitatea Rădăuţi Prut, inundată anul trecut, 25 nu sunt locuite, întrucât proprietarii au domiciliile în alte localităţi. Este vorba despre familiile care au moştenit în zonă case în care însă nu au locuit niciodată.

BRAŞOV. Consilierii locali au decis ieftinirea taxelor de salubritate de la 1 august. Deşi luna trecută, edilii au stabilit tariful la 8,31 de lei pe persoană, la şedinţa de ieri au votat diminuarea taxei la 6,85 de lei.

BRĂILA. În municipiul Brăila se va întrerupe alimentarea cu energie electrică în mai multe zone, pentru lucrări în reţea. Azi nu va fi curent electric în cartierul Progresul, iar joi şi vineri la Grupul Şcolar de Chimie „Costin D. Neniţescu“ şi la sediul Petrom de pe Şoseaua Buzăului.

BUZĂU. Ca urmare a lucrărilor care au loc la podul de cale ferată dintre Râmnicu Sărat şi Zoiţa, trenul personal 5211, de pe traseul Ploieşti Sud – Siculeni, va circula astăzi numai până la Buzău.

CARAŞ-SEVERIN. Până la 10 august este sistată furnizarea apei calde în municipiul Reşiţa, întrucât se desfăşoară lucrările anuale de revizie în reţea.

CĂLĂRAŞI. Muzeul de Artă şi Monumentul Eroilor din municipiul Olteniţa vor fi reabilitate din fonduri europene. Conform autorităţilor locale, proiectul va fi realizat la începutul lunii viitoare, când se va stabili valoarea finanţării care urmează să fie solicitată. Muzeul de Artă şi Monumentul Eroilor sunt incluse pe lista monumentelor istorice.

CLUJ. Cea de-a cincea ediţie a Zilelor Bizantine are loc, de azi până la 31 iulie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Se vor organiza expoziţii de icoane, dezbateri şi concerte de muzică psaltică.

CONSTANŢA. Azi, de la ora 19.00, are loc prima etapă din cea de-a patra ediţie a întrecerii barmanilor, Bar Master Competition 2009, la terasa Cafe Del Mar din staţiunea Mamaia. În total sunt patru etape, finala urmând să aibă loc la Bucureşti.

COVASNA. Începând de luni, la Muzeul Depresiunii Baraolt va fi expus, până la toamnă, scheletul mastodontului descoperit vara trecută la cariera de lignit Racoş Sud.

DÂMBOVIŢA. În aceasta săptămână vor fi efectuate lucrări de reparaţii pe drumurile judeţene 720A, 711, 721 şi 710. Pe fiecare tronson se va circula pe un singur sens.

DOLJ. Circulaţia rutieră va fi închisă astăzi, între orele 8.00 şi 10.30, pe strada A.I. Cuza din Craiova. Restricţia se aplică pentru a permite desfăşurarea festivităţilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Imnului Naţional al României.

GALAŢI. Poliţiştii şi vameşii au descoperit, ieri, la punctul de frontieră Galaţi - Rutier, în două autoturisme, peste 700 de pachete de ţigări de contrabandă. Şoferii au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei.

GIURGIU. Un şofer băut a intrat cu autoturismul într-o căruţă condusă de un bărbat aflat şi el sub influenţa alcoolului şi în care se aflau două fetiţe de şase ani. Accidentul a avut loc ieri, pe Drumul Comunal 107, fiind rănite cele trei persoane aflate în căruţă.

GORJ. Peste 40.000 de persoane cu venituri foarte mici din judeţ vor primi câte cinci kilograme de zahăr şi câte zece de făină de la Uniunea Europeană. Acţiunea va avea loc în perioada 15 august - 31 decembrie.

HARGHITA. Din septembrie, şomerii cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani vor fi incluşi în proiectul „Ai o şansă! Ai jobul tău“.  Tinerii vor învăţa să completeze un CV, să scrie o scrisoare de intenţie şi cum să se prezinte la un interviu.

HUNEDOARA. Mai multe apartamente din municipiul Vulcan au fost parţial inundate ieri. Angajaţii operatorului de apă şi canal au mărit presiunea apei pe conductele de distribuţie, iar acestea au cedat. Conducerea firmei va plăti reparaţiile.

IALOMIŢA. În comuna Jilavele, 71 de veterani de război au primit titluri de proprietate în urma unei hotărâri a Consiliului Local. Suprafaţa totală a terenurilor în cauză este de 14,4 hectare.

IAŞI. Niciun candidat dintre cei patru înscrişi pentru postul de director general al Aeroportului Iaşi nu a obţinut notă de trecere, respectiv 7, la proba scrisă. Printre concurenţi s-a aflat şi Marian Vasile, actualul director interimar al aerogării. Postul a rămas vacant începând cu luna ianuarie, după ieşirea la pensie a fostului director.

ILFOV. Un tânăr de 21 de ani din Bucureşti riscă până la 20 de ani de închisoare pentru tâlhărie. El a furat geanta unei femei din comuna Tunari, într-o staţie RATB.

MARAMUREŞ. Autorităţile din Baia Mare au început demersurile pentru obţinerea finanţării necesare pentru montarea de panouri solare la şcoli. Investiţia este în valoare de patru milioane de lei, 70% din sumă provenind de la Fondul de Mediu.

MEHEDINŢI. Astăzi, între orele 8.00 şi 16.00, pe strada I.C.Brătianu din Drobeta-Turnu Severin și în localitatea Dudașul Cerneţiului se va întrerupe furnizarea apei potabile. Hotărârea a fost luată ca urmare a lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă.

MUREŞ. La Cetatea Medievală din Târgu-Mureş vor începe, din toamnă, lucrările de reabilitare. Monumentul va beneficia de o finanţare europeană în valoare de aproape şapte milioane de euro.

NEAMŢ. Consiliul Judeţean va aloca peste 188.000 de lei pentru refacerea semnalizărilor traseelor de pe masivul Ceahlău. Lucrările fac parte dintr-un proiect susţinut de Ministerul Turismului, în valoare totală de peste 1,18 milioane de lei.

OLT. Primăriile comunelor Valea Mare, Făgeţelu, Leleasca solicită Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt acorduri de mediu pentru alimentări cu apă, sisteme de canalizare şi staţii de epurare. Comisia de Analiză Tehnică va studia, azi, documentele.

PRAHOVA. Din cauza caniculei din ultimele zile, arborii vechi de peste un secol de pe Bulevardul Castanilor din Ploieşti au început să se usuce, deşi sunt udaţi în continuu printr-un sistem de irigare subteran.

SATU MARE. Mâine se dă startul celei de-a cincea ediţii a „Viking Moto Party“, care anul acesta este găzduită de Petreşti. Competiţia se va încheia la 1 august.

SĂLAJ. Cu prilejul Zilelor Municipiului Zalău şi al Zilelor Romane, care vor avea loc între 31 iulie şi 2 august, circulaţia autovehiculelor în centrul oraşului va fi închisă.

SIBIU. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu va primi, zilele acestea, patru autospeciale noi, în valoare de 650.000 de lei fiecare. Maşinile, marca Volvo, au fost achiziţionate din bani europeni.

SUCEAVA. Un tânăr de 17 ani din localitatea Straja a fost reţinut, luni seara, de poliţiştii de frontieră. El a trecut ilegal graniţa din Ucraina în România, având 3.000 de pachete de ţigări pentru contrabandă, în valoare de 15.000 de lei.

TELEORMAN. În urma a circa 650 de controale şi inspecţii fiscale efectuate în primul semestru al anului au fost aplicate aproape 240 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este de circa 648.000 de lei.

TIMIŞ. Primăria a construit un nou părculeţ de joacă pe strada Mihail Jora din Timişoara. Investiţia a costat 25.000 de lei.

TULCEA. Localitatea Turcoaia găzduieşte Festivalul Interjudeţean de Interpretare a Cântecului Popular Românesc pentru copii şi tineret „Troesmis“. Azi, de la ora 19.00, are loc Gala Laureaţilor.

VASLUI. Potrivit datelor Inspectoratului de Poliţie din Vaslui, peste 1.700 de persoane din judeţ deţin 2.103 arme, dintre care 1.447 sunt letale. În acest an, poliţiştii au suspendat 12 drepturi de deţinere şi au confiscat 37 de arme.

VÂLCEA. La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat, luni seara, un teren de sport pentru copiii care locuiesc în Zona Traian. Acesta este unul dintre puţinele terenuri din ţară aflate în administrarea unei asociaţii de locatari.

VRANCEA. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, 50 de elevi plecaţi cu familiile în străinătate se vor întoarce la şcolile din judeţ. Majoritatea copiilor vin din Italia şi din Spania.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite