Cătălina Rădulescu : „Un avocat nu trebuie să urmărească numai onorariul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorii studenţi la Drept trebuie să vorbească limba română corect şi să aibă gândire logică.Înarmat cu multă răbdare şi cu argumente solide, avocatul este  cel mai bun prieten al omului în momentele dificile.

Tinerii care vor să devină avocaţi  vor urma cursurile uneia dintre  facultăţile de drept şi vor face practică  timp de doi ani pe lângă un maestru. Specialiştii în Drept susţin că avocatura nu e deloc uşoară, mai ales că legile se schimbă foarte des în România.

Cătălina Rădulescu (foto) are 31 de ani şi este avocat specializat în Drept civil. A intrat în branşă din  2000, iar în prezent lucrează la Centrul de Resurse Juridice. Spune că a ales avocatura pentru că îi place să lucreze cu oamenii.

„Eu m-am dus la Drept pentru că îmi doream să devin avocat. Ştiam că ai libertatea să-ţi alegi clienţii şi cazurile pe care le poţi câştiga“, arată Cătălina. A început să profeseze din anul III de facultate. Cătălina arată că, pentru a deveni avocat, trebuie în primul rând să-ţi placă Dreptul şi logica raporturilor juridice, pentru că, altfel, rişti să citeşti sute de pagini cu legi şi să nu înţelegi nimic.

„Trebuie totuşi să ai un anumit fel de a gândi, logic. Pentru că altfel, sunt materii la care ai de citit sute de pagini. Şi, dacă nu-ţi place, nu faci nimic“, mai spune avocatul. În plus, odată intrat în branşă, avocatul trebuie să citească suplimentar, să caute informaţii despre procesele similiare cu cel la care lucrează el.

„Ai sute de pagini de citit“

Un proces implică mai multe legi, iar tu, ca profesionist, trebuie să vezi care e ultima versiune pentru legile pe care le foloseşti. „Pregătirea unui proces poate dura de la câteva zile la câteva luni. Citeşti dosarul respectiv, citeşti despre instituţiile pe care le întâlneşti în timpul procesului. Apoi, cauţi practica instanţelor şi vezi cum s-au pronunţat în  procese similare. Sunt procese pe care le termini repede, dar sunt şi procese la care lucrezi două luni“, spune Cătălina Rădulescu.

Cel mai greu proces pentru ea a fost cel pentru legalitatea construirii Pasajului Basarab. „Era o acţiune foarte nouă, care se judeca după o lege nouă, cea a contenciosului administrativ, adoptată în 2004. Pentru că procesul implica mai multe legi, a trebuit să citesc foarte multe cărţi şi studii despre legislaţia de urbanism din mai multe state“, dezvăluie avocatul. Pentru că nu existau multe speţe în domeniul  acesta, avocaţii trebuiau să-l convingă pe judecător că au dreptate.

„Pasajul Basarab e foarte contestat. Unii susţin  că e ilegal şi că  afectează nişte drepturi, alţii spun că nu contează, că e necesar şi trebuie făcut, şi nu se mai gândesc dacă există o bază legală sau nu“, mai spune Cătălina.Viitorii studenţi la Drept vor citi foarte multă istorie şi vor învăţa foarte bine gramatica. „În primul rând, trebuie să  vorbeşti corect limba română. Iar pentru examenul de admitere trebuie să ştii să foloseşti corect termenii juridici“, explică avocatul.

Odată cu absolvirea studiilor, avocatul nu încetează să studieze. Trebuie să citească tot timpul legile. Niciun proces nu seamănă cu altul, pentru că legile se modifică. Un avocat profesionist nu-şi ia speţe în care nu crede. „Nu poţi să nu ajuţi un om pentru că nu are  bani. Poţi să-i iei un onorariu mic sau să-şi plătească în rate“, mai spune Cătălina Rădulescu. Pentru că este unul dintre promotorii aplicării corecte a legii, avocatul nu trebuie să urmărească doar banii şi soluţiile de la procese.

image
image

Maestrul meu îmi spune că un avocat ajunge să vorbească singur. La început, mă întrebam ce vrea să spună şi nu credeam că  e chiar aşa. Dar, acum, imi dau seama că maestrul avea dreptate.

image


Cătălina Rădulescu
avocat

Ce face un avocat

Chiar dacă la prima vedere avocatul nu face decât să-şi pregătească pledoaria pentru proces, munca unui avocat e complexă. El dă consultaţii şi face cereri cu caracter juridic, asistă şi reprezintă juridic în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală şi a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale. Un avocat va redacta acte juridice şi va atesta identitatea părţilor implicate într-un proces. De asemenea, va desfăşura şi activităţi de mediere.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite