Profesorii să fie sancţionaţi după ce se face ordine în minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

muncă. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Adevărul, profesoara spune că nu a comis nicio greşeală de corectare şi că ministrul Hărdău aruncă pisica în altă ogradă pentru

muncă. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Adevărul, profesoara spune că nu a comis nicio greşeală de corectare şi că ministrul Hărdău aruncă pisica în altă ogradă pentru a masca gravele disfuncţionalităţi din ministerul pe care îl conduce.
- Aţi comis erori de corectare la bacalaureat?
- Am făcut din profesia mea raţiunea de a fi. Nu sunt vinovată şi nici nu pot fi vinovată. Ceea ce mi se impută este o supoziţie. De unde rezultă vinovăţia mea? Evaluatorii ministerului nu sunt repere absolute în materie de corectare a unor compoziţii literare. S-au strecurat greşeli de procedură. M-a durut foarte tare. M-a surprins pentru că nu mă aşteptam ca disfuncţionalităţile din minister, mai grave decât ceea ce ni se impută nouă, să fie sustrase atenţiei publice prin aruncarea pisicii în altă ogradă.
- Ce veţi face dacă vi se desface contractul de muncă?
- Prezentul doare foarte tare, ca să ne mai facem planuri de viitor. Am fost defăimaţi, neluându-se în calcul consecinţele în plan moral şi profesional. Una dintre colegele acuzate este însărcinată. N-am la ce să mă gândesc.
- Aveţi vreun mesaj pentru domnul ministru Mihail Hărdău?
- Îndrăznesc să sugerez domnului ministru Hărdău să procedeze mai întâi la organizarea şi disciplinarea propriului minister, la eficientizarea comisiilor de acolo. Încă persistă erori de viziune în elaborarea curriculumului, în propunerea conţinuturilor şi formularea obiectivelor, cu implicaţii profunde în demersul educativ. Noi avem oricând sugestii şi soluţii oportune pentru că suntem slujitori activi şi implicaţi ai sistemului, nu birocraţi. Sunt de notorietate publică gafele de formulare în privinţa subiectelor date la testări naţionale, bacalaureate şi olimpiade judeţene, asupra cărora s-a revenit derutant, în timpul derulării examenelor. şi noi am fi putut propune atât formulări de subiecte, cât şi bareme de corectare, fără ambiguităţi, chiar dacă suntem din provincie.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite