Profesorii, citati in instanta pentru oprirea grevei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

",Paloma Petrescu sa-si dea demisia", cer liderii de sindicat

"Am primit in aceasta dimineata o citatie la tribunal. Prin atitudinea lor, noul ministru al Educatiei, Mihail Hardau, si secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Paloma Petrescu, ii pun intr-o situatie jenanta si ridicola pe primul-ministru Calin Popescu Tariceanu si pe presedintele Traian Basescu. Acestia au recunoscut tot timpul greva generala din invatamant si au venit sa medieze conflictul, au negociat cu noi. Asistam la o lipsa de fair-play, de bun-simt si de respect fata de partenerii sociali", ne-a declarat Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). Ministerul Educatiei a intocmit documentatia necesara actionarii in instanta a sindicatelor din invatamant, cerand declararea grevei drept ilegala. Primul termen trebuia sa fie ieri dimineata, la ora 8 si 30 de minute. Reprezentantii sindicatelor nu s-au prezentat la tribunal, pentru ca au primit citatia la ora 10. ,Aroganta MEC si-a spus "cuvantul", spre surprinderea noastra, chiar in momentul in care negociam. Paloma Petrescu trebuie sa-si dea demisia din functia pe care nu o onoreaza", spunea Aurel Cornea. Si la Federatia ,Alma Mater" a ajuns citatia semnata de noul ministru al Educatiei. ,Este cea mai grava greseala pe care o putea face Ministerul Educatiei fata de profesori. Lucrul acesta o sa-i intarate si mai mult pe oameni. Putem spune ca ministrul Hardau isi incepe mandatul cu cea mai josnica actiune, aceea de a-si da in judecata colegii. Cerem demisia Palomei Petrescu si a intregului Guvern", ne-a declarat Razvan Bobulescu, liderul Federatiei ,Alma Mater". Liderul Federatiei Educatiei Nationale (FEN), Catalin Croitoru, s-a pronuntat pentru eliberarea din functie a secretarului de stat Paloma Petrescu, care se face vinovata pentru exacerbarea tensiunilor din invatamant. Si FEN a fost citata la tribunal. ,E o aberatie. S-au incalcat toate procedurile judiciare", a mai spus Croitoru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite