Profesori în grevă generală din 18 noiembrie
0Profesorii afiliaţi la cel mai mare sindicat din învăţământul preuniversitar, FSLI, vor intra pe 18 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat.
FSLI a decis calendarul protestelor. Astfel pe 10 noiembrie, între orele 12.00 - 14.00, circa 190.000 de profesori intră în grevă de avertisment, urmând ca pe 18 noiembrie să declanşeze greva generală.
Liderii principalelor sindicate din învăţământ s-au întâlnit astăzi, la ora 10.00, cu ministrul Educaţiei, Anton Anton, pentru a discuta pe tema majorării salariale. La întâlnire au participat sindicaliştii FSLI, FEN, Alma Mater şi Federaţia "Spiru Haret". Sindicaliştii au susţinut că nu vor negocia pe legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.
"Greva de avertisment va avea loc pe 10 noiembrie, între orele 12 şi 14. Dorim să nu ajungă la grevă generală, însă, pentru asta, e nevoie ca moţiunea de cenzură la adresa Executivului să-şi facă efectul şi, astfel, să se aplice imediat legea prin care se majorează salariile cadrelor didactice", a spus liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, după întâlnirea sindicaliştilor cu ministrul Educaţiei, Anton Anton.
FSLI este cel mai mare sindicat din învăţământul preuniversitar, cuprinzând circa 190.000 de cadre didactice. Celelate două sindicate, Spiru Haret şi FEN cuprind 70.000, respectiv 45.000 de cadre didactice.
Federaţia "Spiru Haret" va organiza luni, 3 noiembrie, o grevă de avertisment, după care, dacă nu se va trece la majorarea salariilor în conformitate cu actul normativ votat de parlament şi promulgat de preşedintele Traian Băsescu, vor intra, şi ei, în grevă generală.
"În urma referendumului organizat de federaţia noastră în rândul cadrelor didactice, 90% dintre acestea au spus că vor face grevă generală dacă nu li se măresc salariile", a precizat secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu.
Reprezentanţii sindicatului "Alma Mater" din învăţământul universitar nu au decis, încă, dacă vor intra, şi ei, în grevă generală, o decizie în acest sens urmând să fie făcută publică vineri, cel mai probabil.
De cealaltă parte, ministrul Educaţiei, Anton Anton, a spus că nu-şi va retrage semnătura de pe ordonanţa de urgenţă privind amânarea majorării salariilor profesorilor cu 50% până în aprilie 2009.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi că profesorii ar trebui să fie raţionali şi să înţeleagă faptul că nu sunt bani în acest moment pentru majorarea salariilor.
"Niciodată nu este prea târziu să reconsideri o acţiune. Eu ştiu că salarizarea în ţară este hotărâtă de guvern şi nu de Parlament", a spus Câmpeanu.
"Nu sunt bani acum şi dăm posibilitatea noului guvern să constituie alte priorităţi şi să aplice legea de majorare a salariilor profesorilor aşa cum se cuvine", a adăugat ea.
Ministrul Anton Anton, i-a invitat joi pe liderii sindicatelor din educaţie la discuţii, după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să cheme sindicaliştii la dialog.
Mii de profesori din toată ţara au semnat deja pentru declanşarea grevei generale şi vor ca protestele să înceapă de luni.