Primăvară şi iarnă într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Vremea se va încălzi în următoarele trei zile, potrivit prognozei meteorologice pentru următoarea perioadă. Miercuri va fi cea mai călduroasă zi a săptămânii, cu temperaturi care vor ajunge la 16 grade Celsius.

Către sfârşitul săptămânii însă, vremea se va răci brusc. „Se pare că din a doua parte a săptămânii, vremea se va schimba din cauza frontului atmosferic din Europa Centrală. Până vineri, acesta va aduce precipitaţii sub formă de ninsoare", a spus Florinela Georgescu, specialist la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Temperaturi sub zero grade

De sâmbătă vine şi gerul, iar temperaturile vor scădea sub 0 grade Celsius, dar nu vor mai fi precipitaţii. Potrivit prognozei, cele mai reci zile vor fi 11, 12 şi 13 decembrie. Temperaturile vor scădea destul de mult, mai ales în cursul nopţilor. În întreaga ţară vor fi temperaturi sub -10 grade Celsius, iar în depresiuni se vor înregistra şi -18 grade Celsius. Maximele se vor încadra între -8 şi 4 grade. În Capitală, maxima va fi de 0 grade Celsius, iar minima termică va fi de -8 grade. Meteorologii estimează că după 14 decembrie este posibil ca ninsoarea să revină. Specialiştii susţin că vom avea o iarnă normală din punct de vedere climatic: cu temperaturi scăzute şi precipitaţii sub formă de ninsori.

Pentru decembrie meteorologii se aşteaptă ca valorile de temperaturi medii lunare să se încadreze in limite apropiate de normele climatologice lunare. În a doua jumătate a lunii decembrie, temperaturile vor fi cuprinse între -4 şi -2 grade în centrul şi în nordul ţării şi - 2 şi 0 grade Celsius, în sud. Ianuarie şi februarie vor fi luni reci, cu temperaturi cuprinse între - 4 şi -2 grade Celsius.Temperaturile din luna ianuarie vor fi cuprinse între -4 şi -2 grade în centrul şi nordul ţării, iar în sud între -2 şi 0 grade Celsius.

„Precipitaţiile vor fi şi ele apropiate de valorile climatologice lunare, cu 20-40 l/mp în sudul ţării. În Vestul ţării vor cădea precipitaţii un pic mai mari, între 40 şi 60 l/mp", a mai spus Elena Mateescu. Cea mai scăzută temperatură înregistrată până acum în luna decembrie a fost în anul 1988 când, la Întorsura Buzăului termometrul a coborât la -34,5 grade Celsius.

Din punctul de vedere al culturilor agricole, specialiştii susţin că acestea nu vor suferi din cauza deficitului de apă. Cu toate acestea, evoluţia culturilor de toamnă va depinde şi de cea a vremii, afirmă meteorologii.

"Se pare că din a doua parte a săptămânii, vremea se va schimba din cauza frontului atmosferic din Europa Centrală. Până vineri, acesta va aduce precipitaţii sub formă de ninsoare."
Florinela Georgescu meteorolog

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite