Premiu internaţional pentru afaceri inedite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa Eventriffic, formată din trei studenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Politehnică Bucureşti, a obţinut locul III la finala europeană a tinerilor antreprenori, Europe Enterprise Challenge 2011 de la Madrid.

Aplicaţia lor, care “traduce” ce spun utilizatorii de pe toate reţelele sociale în statistici şi soluţii pentru organizatorii de evenimente şi campanii, a concurat cu produse şi servicii din 11 ţări europene. Echipa Eventriffic a câştigat finala naţională a competiţiei de antreprenoriat Compania Anului – START! Business, după 3 luni de pilotare a serviciului online, obţinând o bursă de participare la evenimentul european oferită de Junior Achievement România cu susţinerea BCR.

Întâlnirea cu juriul naţional a fost însă doar o pregătire pentru finala de la Madrid. După 2 luni în care au continuat dezvoltarea platformei şi colaborarea cu echipa de consultanţi voluntari BCR (Gabriel Adrian Răduţ, Şef Departament,  Departamentul Integrare a Funcţiilor de Helpdesk şi Anca Daniela Ţugurel Analist Corporate şi Retail, Echipa Control Operaţional Corporate si Retail), echipa a trecut prin 4 probe pentru a urca pe podium: evaluarea solictării de investiţie, standul de prezentare, “pitch”-ul de 4 minute pentru investitori şi, etapa cea mai dificilă, interviul cu juriul.

“A fost greu, întrucât în multe dintre ţările participante antreprenoriatul se face la şcoală, însă echipa a crezut şi crede în ideea Eventriffic. Astfel am reuşit să ne depăşim emotiile, şi am avut multe, ajungând pe podium dupa 2 zile în care ne-am susţinut ideea de afacere,” ne-a spus Ştefan Neculai, preşedintele Eventriffic, după anunţarea rezultatelor.

Planurile de viitor ale echipei includ lansarea oficială pe piaţă în următoarele luni şi găsirea unui investitor pentru a accelera creşterea afacerii. Diana Prăjescu, Ştefan Neculai şi Gabriel Voicu sunt studenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Politehnică Bucureşti şi au participat alături de alte 40 de echipe din 18 universităţi la ediţia 2010-2011 a START! Business, un program de educaţie antrepreorială al Junior Achievement România. Participanţii, studenţi din facultăţi de orice profil, au oportunitatea de a dezvolta şi pilota un produs sau serviciu în cadrul unei mini-afaceri cu clienţi şi operaţiuni reale, colaborând cu consultanţi voluntari din BCR.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite