Porumbei, matematica, biciclete si bratari din fire impletite

Adrian Porfir are 24 de ani si a suferit de o boala foarte grava. Un cheag de sange pe creier ii provoca ameteli si tulburari de vedere. Dar nu aceasta e tragedia vietii lui. Caci boala a invins-o, cu

Adrian Porfir are 24 de ani si a suferit de o boala foarte grava. Un cheag de sange pe creier ii provoca ameteli si tulburari de vedere. Dar nu aceasta e tragedia vietii lui. Caci boala a invins-o, cu ajutorul tratamentului. Moartea bunicului, fiinta pe care a iubit-o cel mai mult, i-a marcat adolescenta. La varsta de 13 ani, a devenit un "copil institutionalizat". Au urmat 11 ani petrecuti la Casa de copii nr. 12 "Sf. Nicolae", din Baneasa. Adrian a avut ambitia sa invete, mai ales la matematica, hotarat sa faca ceva cu viata lui. A absolvit Liceul "C-tin Brancusi", clasa de matematica-fizica, apoi o scoala postliceala de proiectanti in constructii civile. in prezent, este student in anul al IV-lea la Facultatea de Instalatii, specializarea Echipamente pentru Protectia Atmosferei, din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti. Primeste o bursa sociala de 1,7 milioane lei pe luna. Locuieste singur, intr-o camera cu parchet auriu si termopane, la caminul fundatiei "Viata si lumina" nr. 4, condusa de Florin Ivanovici.
"Porumbelul, pentru mine, inseamna bunicul"
Adrian nu este orfan. Are mama, doi frati "buni" mai mari - si ei crescuti la Casa de copii nr. 12, un tata de-al doilea si doua surori vitrege. Pe tatal sau natural nu l-a cunoscut niciodata. I s-a povestit insa ca o batea rau pe mama lui si umbla sa-si fure baietii. Pana in clasa a VII-a, cand mama l-a adus in Bucuresti, langa fratii dati in plasament la stat, pe Adrian l-au crescut bunicii de la tara. Locuiau in apropiere de Rm. Sarat. "Eu nu veneam la casa de copii. Am avut un bunic, bunicul meu adevarat de la tara, tatal mamei mele, care a tinut foarte mult la mine. Bunicul nu a vrut sa ma tina mama in Bucuresti, sa ma duca la casa de copii! Bunicul meu a fost un fel de patron al colectivului. Era tamplar mare. A murit foarte greu!". Ii dau lacrimile. "I-a intrat o teapa de la un circular prin fata, prin nas, si i-a iesit prin spate, pe la ceafa." Adrian iubeste foarte mult porumbeii, la fel de mult cum i-a iubit si bunicul lui. Acolo, la tara, aveau crescatorie. Si astazi, de cate ori vede un porumbel, isi aminteste de bunicul.
"In Romania nu pot sa-mi fac casa mea!"
Pe perete, deasupra mesei de lucru, Adrian si-a lipit orarul de la facultate, cu toate cursurile din acest semestru programate pe saptamani. Coloana verticala si saptamana, casuta si cursul. Primele doua saptamani au trecut si acolo unde s-a prezentat la curs Adrian a trecu "X". "- " daca nu s-a tinut si "L" daca a absentat. A fost cazul o singura data. "Nu vreau sa intru in anul V cu nici o restanta. Vreau sa ma apuc de lucrarea de diploma, dar ma costa patru milioane numai cartile". Cea mai mare avere a lui Adrian este calculatorul. Primul pe care l-a avut i s-a ars, acum 8 luni. Si-l cumparase cu banii stransi din bursele din primii doi ani de facultate, ba a fost nevoit sa-si vanda si bicicleta. In noiembrie anul trecut, a primit din partea statului bonusul de 200 de euro. A mai avut economiile lui si asa si-a luat calculator nou. In curand, isi va pune si Internet si va putea coresponda mult mai usor cu familia Delmas din orasul Marseille, "ai mei" din Franta, cum le spune Adrian. Lor le datoreaza cel mai mult. A inceput sa le scrie in 1994, cam la un an dupa ce a fost adus la casa de copii. Doamna Delmas cunoaste chiar limba romana. "asta a fost norocul si ghinionul meu in acelasi timp, ca nu mi-am putut exersa limba franceza. Le-a placut foarte mult arta mea! Eu fac bratari impletite, cu ata foarte subtire, nu cu piele. La o bratara stateam si 3 saptamani. Era foarte multa migala la ea, dar iesea foarte frumoasa". Pana acum, Adrian a vizitat Franta de vreo patru-cinci ori, ultima oara in 2003. "In Romania, nu pot sa-mi fac casa mea! Daca o sa lucrez aici, sa prind un an vechime pe post, in domeniul meu, ma apuc si de master. Vreau sa stau vreo 6-7 luni, dupa ce termin facultatea, sa vad daca reusesc sa ma angajez. Daca nu, plec la ai mei!" Prima dragoste? Melissa, o americanca din New Mexico. "Am cunoscut-o in Parang. I-am oferit o bratara. Stii cum sunt americanii, foarte directi. A venit la mine si m-a sarutat". Fata avea 17 ani, Adrian, 15. Si-au scris vreo 5 ani. De doua trei ori pe an, se vedeau in Timisoara. Apoi Melissa s-a casatorit, a devenit mama a doi copii. Ultima oara au vorbit la telefon prin decembrie, ca doi vechi amici. "Acum, imi doresc sa-mi strang bani, sa-mi iau o bicicleta. Eu sunt de mic cu bicicletele. La Casa nr. 12, eram depanatorul lor. Reparam biciclete pentru tot centrul". Rasfoim, impreuna, albumele de fotografii ale lui Adrian. Ma gandesc ca acolo, in poze, nu e niciodata singur.