Politehnica din Bucureşti are doi şefi de promoţie cu media 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 4.000 de absolvenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, promoţia 2006, au rostit, ieri, într-un glas, jurământul de inginer: "Eu, absolvent al Universităţii Politehnica din

Aproape 4.000 de absolvenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, promoţia 2006, au rostit, ieri, într-un glas, jurământul de inginer: "Eu, absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, promoţia 2006,
Gheorghe Duca
, jur să-mi construiesc traiectoria prin viaţă în respect, cinste, corectitudine şi demnitate pentru mine şi pentru profesia aleasă. Jur să apăr prestigiul şcolii în care m-am format şi al cărei ambasador devin. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
O mare de robe negre şi de panglici albastre a inundat încă de dimineaţă Sala Palatului. În chiote de bucurie, agitând baloane colorate, în lumina strălucitoare a blitzurilor, sute de mâini s-au ridicat în aer atunci când rectorul Ecaterina Andronescu a făcut prezenţa, "cum îi stă bine oricărui profesor", rostind, pe rând, numele fiecărei facultăţi din cadrul universităţii. Rectorul i-a declarat ingineri pe cei patru mii de absolvenţi şi l-a chemat pe scenă pe unul dintre cei doi şefi de promoţie cu media 10: Mugurel Ionuţ Andreica.
Timid şi emoţionat, pentru prima oară în situaţia de a ţine un discurs, Mugurel şi-a povestit, în câteva vorbe, traseul educaţional şi a transmis, mai departe, celor din anul IV, "cheia succesului". Absolvent al Liceului "Cantemir Vodă" din Capitală, olimpic internaţional la informatică, şeful de promoţie a ales, în urmă cinci ani, Politehnica din Bucureşti în defavoarea unor universităţi prestigioase din străinătate, care s-ar fi bucurat, cu siguranţă, să-l aibă pe Mugurel printre studenţii lor.
"Nu mi s-a părut că străinătatea oferă ceva extraordinar, aşa că am rămas aici, şi acum, la final de facultate, sunt convins că am făcut cea mai bună alegere!", spune bucureşteanul de 23 de ani, cu 10 pe line. A fost un elev bun întotdeauna, "şi-n liceu am avut media generală în jur de 9,99", iar după ce, în primul semestru de facultate, a primit numai note de 10, şi-a dat seama că e păcat să nu o ţină tot aşa. "Dacă pot să iau, de ce să nu iau?", îşi motivează el aplecarea spre studiu şi spre nota maximă. Pentru Mugurel, facultatea a fost principala prioritate: "N-am lucrat deloc în timpul facultăţii. M-am gândit că oricum voi fi angajat tot restul vieţii..." Nici acum nu se gândeşte la un loc de muncă, ci la o vacanţă frumoasă la mare, "poate ultima vacanţă din viaţa mea". Iar la toamnă o să se înscrie la doctorat, tot la "Politehnică". Cel de-al doilea şef de promoţie cu media 10 e, de fapt, "o şefă", şi ea tot de la Automatică şi Calculatoare: Ramona Daniela Bobohalma, care îşi face proiectul de diplomă la Singapore.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite