Poienărei, satul care nu vrea să moară
0
Depopulat de vremuri, sătucul din munţii Argeşului renaşte an de an când fiii săi se strâng pentru a-şi cinsti eroii partizani.Locuitorii satului argeşean Poienărei au rezistat ani de zile cu arma în mână luptând împotriva comunismului. Mulţi dintre urmaşii lor de azi au coborât la oraş.
Străin în ţara lui, satul Poienărei, din nordul muntos al judeţului Argeş, pare abandonat şi uitat până şi de puterea locală a comunei Corbi pe a cărei hartă administrativă se află. Din când în când ajung până aici vânătorii de voturi, la alegeri, încasatorul de impozite şi poştaşul când are de dus citaţii şi mandate.
Eroi au fost, eroi sunt încă
Prin sat nu trece niciun drum. Singurul, care se desprinde din şoseaua asfaltată ce aleargă de-a lungul Râului Doamnei, şerpuieşte pe coasta dealului pentru a se înfunda definitiv printre casele coşcovite cu streşinile povârnite peste prispe, cu garduri ştirbe, cu pomi sălbăticiţi, cu fructe care putrezesc, cazute, pentru că nu mai are cine să le culeagă, saivane fără oi, grajduri pustii, fâneţe necosite...
În contrast, şi în contradicţie, ici colo, răsărite ca prin minune, câte-o casă nouă, câte-o vilă, câte-o gospodărie înfloritoare. În acest decor a avut loc, dumincă, 23 august, întâlnirea fiilor satului. S-au întâlnit în biserica de lemn, în al cărei pod partizanii îşi ascundeau armele şi muniţia.
Indiferenţă contemporană
Nu putea fi ocolit cimitirul, locul în care se odihnesc eroi precum preotul Nicolae Andreescu, preotul Ioan Constatinescu, învăţătorul Gheorghe Popescu sau baciul Nicolae Sorescu, executaţi prin împuşcare în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, în închisoarea de la Jilava.
Au murit pentru vina de a fi participat la lupta împotriva comunismului. Alti 15 săteni au fost condamnaţi la ani grei de temniţă şi confiscarea averii. Toţi, fii ai unui singur sat. Un sat străvechi, care acum trage să moară în indiferenţa totală a autorităţilor contemporane. Singura salvare pe care o mai aşteaptă este de la fii săi.
Care se adună, cu sutele, odată pe an, de prin toate răspândirile. O zi şi pleacă. Şi satul rămâne din nou să-şi plângă de milă. Adevărat este că unii mai zăbovesc peste vară, în concediu, în casele pe care şi le-au construit. Dar nu casele de vacanţă salvează satul.
Mai sunt câţiva urmaşi ai partizanilor care încearcă să se facă de folos cu câte ceva. Inginerul Constantin Samoilă este artist plastic amator şi autor de cărţi de călătorii. A deschis şi în satul său o expozitie de pictură şi metaloplastie, într-o sală de clasă a şcolii în care nu mai învaţă nimeni, pentru că în acest an nu se puteau înscrie decât trei elevi pentru cele opt clase.
Expoziţiile din alte localităţi ale acestui fiu devotat, aduc şi faima satului. Un alt fiu al satului este omul de afaceri Virgil Baciu. A sponsorizat renovarea bisericii, ziarul local şi cele şase ediţii ale fiilor satului.
Prima ucenicie a acestuai a fost de cioban şi de văcar al satului, fapt cu care se mândreşte. Totuşi, satul nu supravieţuieşte doar cu mici investiţii festiviste. Mai puţine festivităţi, mai multe activităţi. Doar aşa obştea ar putea să răsufle uşurată. Altfel nu va trece mult până să călcăm numai pe ruinele satului care nu vrea să moară.
Împuşcaţi la Jilava
Preoţii Nicolae Andreescu, Ioan Constatinescu, învăţătorul Gheorghe Popescu şi baciul Nicolae Sorescu au fost împuşcaţi în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959 în închisoarea de la Jilava.
Se încarcă comentariile...
