Pilotul Geică, pensie de 27 de ori mai mică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pilotul Geică, pensie de 27 de ori mai mică
Pilotul Geică, pensie de 27 de ori mai mică

Pensia fostului şef al Autorităţii Aeronautice Civile, Florea Geică, una dintre cele mai mari din România, ar putea ajunge de la 40.000 de lei pe lună la 1.500 de lei. „Adevărul“ v-a prezentat ieri noul proiect de lege a pensiilor. Astăzi arătăm cât vor pierde la pensii aceste categorii sociale privilegiate, dacă proiectul va fi adoptat.

Citeşte şi:

Braşov: Pensie de 10.700 de lei pentru procurorul care a instrumentat dosarul lui Marcel Ţundrea


Aproape un sfert de milion de pensionari, din cei cinci milioane şi jumătate câţi există în România, au ieşit la pensie în baza unor legi speciale.

Acestea le-au dat dreptul de a primi, pe lângă pensia din sistemul public şi una de serviciu, mult mai consistentă. Aviatorii, parlamentarii, magistraţii, poliţiştii sau militarii au beneficiat în ultimii 20 de ani de astfel de legi speciale la calcularea pensiei. Acum, la presiunile FMI, Executivul vrea să promoveze un proiect de lege prin care să recalculeze pensiile privilegiate.

Primeşti cât ai contribuit

Adrian Ioan, şeful sindicatului din Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), este de acord cu iniţiativa Guvernului. „Mi se pare normal şi susţinem această variantă. Este firesc ca pensia să fie conformă contribuţiei, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate din Europa, chiar dacă actul normativ îi va dezavantaja pe toţi aviatorii“, a declarat Adrian Ioan, pentru „Adevărul“.

Şeful sindicaliştilor din aviaţia civilă a dat exemplul pilotului Florea Geică, fostul director al AACR, care, odată cu promulgarea legii pensiilor, ar putea primi o pensie de 27 de ori mai mică.

„După nivelul contribuţiei proprii, Florea Geică ar trebui să încaseze o pensie lunară de 1.500 de lei. În prezent, el primeşte 40.000 de lei, iar această diferenţă uriaşă este plătită din bugetul de stat. Noua lege va înlătura această nedreptate“, a precizat Adrian Ioan.

Contactat de „Adevărul“, Florea Geică a refuzat să comenteze, mărginindu-se să spună că este plecat din ţară.

Pensiile de lux cu 50 până la 80% mai mici

Potrivit sistemului actual de pensii, un angajat obişnuit, cum este de pildă profesorul, plăteşte lunar, din salariu, 10,5% pentru bugetul public de pensii. La care se adaugă alţi 20,8% plătiţi de angajator. Pensia profesorului se compune din cotizaţia pe care acesta a virat-o la fondul public. Un poliţist cotizează numai 5% din salariu către fondul de pensii, iar angajatorul nu plăteşte nimic. La pensie însă poliţistul primeşte 60% din ultimul salariu.

Magistraţii, parlamentarii, militarii şi angajaţii

Curţii de conturi sunt alte categorii privilegiate care beneficiază de pensii speciale. Aceste venituri sunt indexate sistematic pentru a nu fi afectate de inflaţie, lucru care nu se întâmplă şi cu pensiile din sistemul public.

Potrivit noului proiect, toate pensiile vor fi recalculate, astfel încât categoriile privilegiate vor rămâne numai cu pensiile provenite din sistemul public. Dacă noua lege va fi adoptată, pensiile speciale ar putea scădea cu 50-80%.

31 decembrie, termen-limită

Acordul stabilit cu FMI prevede că 31 decembrie 2009 este termenul-limită pentru aprobarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Pentru promovarea acestui proiect, Executivul ar fi trebuit să solicite avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Sindicatele nu au fost nici ele consultate.

Părerea Expertului

Tăierea pensiilor speciale, doar primul pas

Specialiştii în sisteme de pensii arată că tăierea privilegiilor pentru pensionarii din armată, poliţie, aviaţie, diplomaţie, parlamentari sau aeronautică e un lucru bun.

„Aşa cum sunt făcute propunerile până acum nu se rezolvă decât o mică problemă a sistemului de pensii“, spune Gheorghe Nistorescu, conferenţiar universitar la Universitatea „Gheorghe Bariţiu“ din Braşov, specializat în sistemul de pensii. El susţine că ar trebui să existe fondul personal de pensii, la care fiecare angajat să contribuie tot timpul cât e în câmpul muncii, iar în funcţie de contribuţie să primească banii pentru pensie.

„Fondul Naţional de Pensii ar trebui constituit din însumarea tuturor fondurilor personale de pensii. Acest lucru ar schimba complet situaţia din prezent, când cei care sunt angajaţi muncesc pentru a plăti pensiile celor care nu mai lucrează“, mai arată profesorul Nistorescu. Specialistul propune o formulă de calcul prin care fondul personal de pensie să reprezinte cumularea contribuţiilor depuse şi a dobânzilor aferente de-a lungul unei perioade de timp.

Evaluare

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, afirmă că recalcularea pensiilor speciale şi eliminarea exceselor în privinţa ieşirii anticipate la pensie vor duce la economisirea a peste 3,7 miliarde de lei în 2010.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite