Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Sfeclă cu frunze de 1,2 metri înălţime

20 noiembrie 2010, 20:16 |  Autor: Mihael Balint | 

Cuvinte cheie: sfecla, frunze, record, galeata, alexandru molodi,

Sfecla a fost replantată într-o găleată pentru a fi protejată

Sfecla a fost replantată într-o găleată pentru a fi protejată

 

O sfeclă de zahăr de dimensiuni impresionante a fost descoperită înainte de a fi recoltată, într-o tarla din nemţeană Făurei.

„Eram prezent când a început recoltarea de pe tarlaua respectivă şi am observat o plantă anormal de mare, ieşea puternic în evidenţă", a relatat inginerul agronom Alexandru Molodoi.

La măsurătoare, frunzele plantei au ieşit de 1,2 metri, faţă de 35 - 40 de centimetri cât este normal. Rădăcina nu este proporţională cu dimensiunile acestora. „Rădăcina este aproape normală, are circa un kilogram, dar se remarcă şi ea prin mai multe ramificaţii", a mai spus inginerul.

Frunza va fi cercetată la Iaşi

Acesta a scos sfecla săptămâna aceasta şi a replantat-o într-o găleată, în încercarea de a o proteja cât mai mult. Una dintre frunze a fost trimisă la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, pentru a fi studiată, în speranţa că va fi găsită o explicaţie.

„Deocamdată, este prematur să spunem din ce motiv au crescut frunzele atât de mari. Vom analiza planta în încercarea de a înţelege dacă avem de-a face cu o manifestare accidentală a unui caracter sau cu o mutaţie genetică ce s-ar putea transmite la descendenţii acestei sfecle, care ar forma un nou soi", a precizat Dănuţ Simioniuc, şef de lucrări la disciplina Ameliorarea plantelor din cadrul Universităţii ieşene.

 Conform acestuia, o sfeclă de zahăr cu frunze atât de mari ar putea prezenta interes pentru fabricarea etanolului sau chiar în încercarea de a se obţine o plantă cu rădăcina pe măsura aparatului foliar.

Recolte-record

În acest an, recoltele de sfeclă de zahăr au fost mult mai mari. „Am obţinut o medie de 60 de tone de sfeclă de zahăr la hectar anul acesta, după ce anul trecut producţia a fost de circa 40 de tone la hectar", a precizat Molodoi. Profitul scos însă de pe cele 900 de hectare cultivate de firma la care lucrează inginerul este limitat de impunerea cotelor de zahăr de către Uniunea Europeană.

„Depăşirea cotei de zahăr alocată României este penalizată, astfel încât, în primăvară, când am semnat contractul cu fabrica de la Roman am avut în vedere o producţie de 35 de tone la hectar şi un preţ de 26-29 de euro pe tonă. Conform acestui contract, producţia suplimentară este facturată ca sfeclă industrială şi este plătită cu 18 euro tona", a  explicat  Alexandru Molodoi. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole