Pagina cititorului: „Colecţiile au fost o surpriză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violeta Crăciun este o pensionară din Cluj-Napoca în vârstă de 75 de ani care s-a întors definitiv în ţară în urmă cu doi ani, din Germania. Vrea să trăiască acasă, în oraşul de pe Someş. Printre primele lucruri pe care le-a făcut atunci a fost să se aboneze la ziarul „Adevărul", publicaţia care se asemăna cel mai bine cu presa occidentală.

„Pe atunci nu apăruseră colecţiile, care au reprezentat o mare surpriză pentru mine", mărturiseşte clujeanca. Violeta Crăciun a cumpărat întreaga colecţie de DVD-uri cu desene animate „Tom şi Jerry" pentru nepoţelul ei, Cristian, de doar 4 ani. „Am vrut să cumpăr din timp colecţia aceasta. Nepotul meu iubeşte desenele animate, iar această colecţie va fi cadoul ideal pentru el. Cărţile şi DVD-urile sunt oricând nişte cadouri minunate", este de părere cititoarea, care deţine mai multe colecţii „Adevărul": „Mari spectacole de operă", „Pictori de geniu" şi cea cu DVD-uri „Stan şi Bran".

Campioni la snobism

Deşi ocupă locuri codaşe în mai toate clasamentele europene - desigur, în cele privind situaţii cu carater pozitiv -, România s-ar putea plasa, pe plan european, pe primul loc în ceea ce priveşte snobismul. Cum altfel aş putea numi această beţie de cuvinte, expresii, denumiri de firme şi magazine, asociaţii, titluri, mesaje şi alte înscrisuri în limbi străine, de preferinţă engleza. De parcă toată populaţia din România ar avea ca „hobby" limba lui Shakespeare.

N-am nimic împotriva limbii engleze, dar invazia de englezisme a început să devină abuzivă şi sâcâitoare. Este vorba de expresii precum „superproducţia" de „weekend", „ok", sau „uau" (probabil o interjecţie de origine engleză, care însă nu figurează în niciun dicţionar al limbii române). Marele ctitor şi reformator al învăţământului românesc, Spiru Haret spunea că „bogăţia limbajului este în raport direct cu capitalul de idei pe care trebuie să le exprime". Se poate, oare, suplini lipsa de idei cu această spoială de cunoştinţe de limba engleză numai pentru că aşa e de bonton, ca să folosesc un franţuzism (despre care Vlahuţă spunea că nu e prea „potrivit oricărui necioplit").

De curând am văzut un meci de fotbal important între două echipe din Liga I din provincie. Suporterii echipei locale afişau sute de mici pancarte cu încurajări în limba italiană! Aşa de săraci am ajuns (sau de snobi?) că nu mai avem cuvinte şi expresii neaoşe româneşti pentru a ne stimula echipa favorită? E clar pentru oricine că am putea aspira la titlul european de snobism, după ce ni l-am adjudecat (e drept, neoficial) pe cel de cei mai mari consumatori de manele. Dorin Arghir

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite