Organizaţia pacienţilor vrea o lege prin care politicienii să fie obligaţi să se trateze în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) cere adoptarea unei legi a responsabilităţii care să oblige orice persoană aleasă prin vot sau numită politic să se trateze în sistemul românesc. Reprezentanţii pacienţilor acuză conducerea României din ultimii 20 de ani pentru "situaţia mizerabilă în care a ajuns sistemul de sănătate".

Ca soluţie pentru ieşirea din criză a sistemului de sănătate organizaţia propune ca cei aleşi, de la preşedinte până la consilierul local de la o primărie, precum şi cei numiţi politic într-o funcţie de conducere să fie obligaţi să-şi trateze problemele de sănătate în sistemul sanitar din România, atât ei cât şi familile lor, transmite Mediafax. 

Mai citeşte şi:

Emil Boc susţine că şi-ar lăsa familia să se trateze în România

Organizaţia le cere parlamentarilor şi politicienilor să iniţieze şi să impună măsurile legislative necesare, deoarece "situaţia sistemului de sănătate este o problemă de siguranţă naţională urgentă".

"COPAC este alături de suferinţa celor afectaţi de drama de la Maternitatea Giuleşti şi atrage atenţia că această situaţie este doar vârful foarte vizibil al iceberg-ului prin elementele cutremurătoare pe care le cumulează. Întreg sistemul de sănătate din România este în colaps, zilnic se petrec astfel de evenimente tragice în spitalele din România, unde mor pacienţi nevinovaţi, sau în familii, unde sunt oameni care îşi aşteaptă moartea pentru că nu mai au acces la tratamentele necesare", informează un comunicat al organizaţiei.

"Dacă încalcă această regulă, să îşi piardă automat funcţia, dacă merg să se trateze în sistemele de sănătate ale altor ţări, această faptă să fie considerată daună adusă imaginii României şi să suporte consecinţele", transmite comunicatul.

Organizaţiilor Pacienţilor consideră că numai o astfel de măsură i-ar putea face pe aleşii să se gândească mai bine atunci când decid bugetul pentru sănătate şi astfel să fie forţaţi să aloce cel puţin 6% din PIB.

Printr-o lege a responsabilităţii şi cei care se află la putere ar avea mai multă grijă de situaţia spitalelor din România şi vor impune un management bazat pe performanţă. nu ar mai alunga medicii din ţară, ci ar lupta să-i ţină aici, pentru că ar avea nevoie de ei, iar banii din sănătate vor fi cheltuiţi eficient şi CNAS ar lucra pentru pacienţi, nu pentru a face economii pe spinarea lor, spun reprezentanţii pacienţilor.

"Aleşii vor avea ocazia să intre într-un spital din România şi să vadă realitatea cruntă cu care se luptă un pacient din această ţară. (...) Se vor putea pune în locul pacienţilor din România care îşi aşteaptă moartea pentru că nu au acces la tratamentele necesare luptei cu diversele boli", se mai precizează în comunicat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite