Ofertă bogată de masterate noi în şcolile româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciclul II al studiilor universitare organizate în sistem Bologna impune aprofundarea cunoştinţelor acumulate în timpul facultăţii şi formarea de cercetători Universităţile româneşti

Ciclul II al studiilor universitare organizate în sistem Bologna impune aprofundarea cunoştinţelor acumulate în timpul facultăţii şi formarea de cercetători

Universităţile româneşti au specializări noi la master în sistem Bologna. Istoria comunismului şi Arheologia creştină se numără printre ele.

În principalele centre universitare oferta masterelor e foarte variată. Nu toate sunt însă în sistem Bologna. Radu Munteanu, rectorul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, ne-a declarat că anul acesta nu există niciun masterat pe sistem nou. "Oferta de masterate în conformitate cu cerinţele Bologna va fi prezentată abia în viitorul an universitar", a precizat Munteanu.

Aceeaşi situaţie există şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", unde niciunul dintre masterate nu funcţionează pe noul sistem.

"Noi avem în prezent în ofertă 20 de masterate, dar niciunul nu este în sistem Bologna", a declarat prorectorul Sorin Dudeu. Acesta a precizat că, în următorii doi ani, vor dispărea toate aceste masterate, fiind înlocuite de altele, care în prezent se află în curs de acreditare.

112 masterate noi la "Babeş-Bolyai"

"Pentru că până acum masteratele erau considerate studii postuniversitare, acestea erau specializate pe anumite domenii. Cerinţa Bologna este ca aceste masterate să-şi propună aprofundarea cunoştinţelor, acumulate în timpul facultăţii, dobândirea cunoştinţelor noi şi formarea de cercetători", a completat Dudeu.

Singurele din Cluj-Napoca care oferă masterate în sistem Bologna sunt facultăţile Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj, unde există 112 astfel de masterate, introduse de anul acesta, iar alte 40 sunt în curs de acreditare.

Masteratele introduse în anul universitar 2008/2009 au o durată de doi ani, spre deosebire de cele în sistem vechi, care se finalizează după un an. În paralel cu noua programă se vor derula şi 113 masterate cu durata de un an.

Opt masterate noi la Iaşi

Absolvenţii de facultate care vor să-şi continue studiile la Iaşi au la dispoziţie opt masterate noi. Cele mai multe sunt la Universitatea "Al. I. Cuza" (UAIC).

Astfel, la Facultatea de Istorie va fi organizat din toamnă masteratul "Istoria comunismului românesc", în colaborare cu Institutul Român pentru Studierea Crimelor Comunismului. Cursanţii vor beneficia de o sală multimedia ultramodernă, o bibliotecă şi o sală de studiu.

Pentru toate acestea, masteranzii vor avea de achitat 2.000 de lei anual. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport va avea două mastere noi, "Fitness şi Nutriţie" şi "Activităţi sportive de timp liber şi sporturi extreme".

Tot la Universitatea "Cuza", tinerii vor putea opta pentru "Riscuri naturale şi amenajarea teritoriului", "Turism şi dezvoltare regională", "Geochimia mediului" şi "Geologie de sondă şi ambientală".

Masteratele sunt organizate de Facultatea de Geografie şi Geologie. Taxa ajunge la 2.200 lei pe an de studiu. Din anul universitar următor, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" organizează masteratul "Conservarea şi utilizarea resurselor genetice vegetale". Taxa anuală se ridică la 2.000 de lei.

Masteratele Politehnicii din Timişoara

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) are 565 de locuri finanţate la masterat pentru studenţii care au terminat o facultate de 4 ani şi 592 de locuri la buget pentru cei care au absolvit 3 ani, în sistemul Bologna.
Majoritatea facultăţilor din cadrul UVT şi-au completat deja listele de masterat.

Studenţii care nu s-au înscris în timpul verii o pot face în luna septembrie, în cadrul unei noi sesiuni de admitere. Există şi situaţii speciale de facultăţi pentru care nu s-au făcut încă înscrierile la master. Este cazul Facultăţii de Drept, al Ştiinţelor Economice, al Literelor şi al Facultăţii de Chimie, Biologie şi Geografie. Pentru aceste opţiuni, studenţii se vor putea înscrie la finele lunii septembrie.

În Universitatea Politehnica din Timişoara, înscrierile la masterat se vor realiza tot la finele lunii septembrie. După cum ne-a declarat rectorul Nicolae Robu, în această toamnă Politehnica are un număr-record de peste 1.000 de locuri bugetate. Cu un an în urmă, studenţii care doreau să urmeze un master la Politehnică aveau la dispoziţie doar 800 de locuri fără plată.

Conducerea Politehnicii se aşteaptă ca cei mai mulţi studenţi să opteze pentru un master în Mecanică sau în cadrul Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare. (A contribuit Lavinia Bălulescu, Timişoara)

Istoria comunismului se învaţă la Iaşi

Primul master despre comunism din România va fi organizat anul acesta de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Facultatea de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi. Există 9 locuri finanţate de la bugetul de stat şi 30 de locuri cu taxă. După finalizarea studiilor, studenţii pot opta pentru una dintre profesiile: cercetător, muzeograf, jurnalist, analist politic.

Examenul de admitere constă în concurs de dosare: 50% - media aritmetică a anilor de studii şi 50% - nota examenului de licenţă. Taxa anuală de şcolarizare este de 2000 lei/an, iar taxa de înscriere e 120 lei.

Cursanţii vor beneficia de o sală multimedia pentru aplicaţiile practice privind istoria comunismului, o bibliotecă şi o sală de studiu. Lectorii masterului vor fi istorici şi politologi renumiţi pentru activitatea lor, membri ai conducerii Institutului, profesori universitari, cercetători cunoscuţi în domeniu.

În cadrul programului, studenţii vor studia despre socialismul secolului XlX şi mişcarea de stânga din România până la primul război mondial, despre comunismul în Balcani, despre securitatea şi teroarea din ţara.

Masterate noi la "Babeş-Bolyai"

Sisteme distribuţie în internet (Informatică)
Arheologie creştină (Teologie)
Management hotelier (Business)
Afaceri europene şi management de programe (Studii Europene)
Istoria imaginilor - istoria ideilor (Litere)
Managementul securităţii în societatea contemporană (Istorie şi Filosofie)
Cercetare sociologică avansată (Sociologie)
Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie (Psihologie)
Management internaţional (Ştiinţe Economice)
Planificare şi dezvoltare regională (Geografie)
Interpretariat de conferinţă (Litere)

2.000 de lei reprezintă costul unui an de masterat

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite