"Oameni de ieri, oameni de azi", la Liceul "Tonitza"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, începând cu ora 13.30, Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" din Capitală găzduieşte o nouă conferinţă din seria "Oameni de ieri, oameni de azi", conferinţă dedicată

Astăzi, începând cu ora 13.30, Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" din Capitală găzduieşte o nouă conferinţă din seria "Oameni de ieri, oameni de azi", conferinţă dedicată scriitorului şi istoricului contemporan Ioan Lăcustă. Iniţiat în 2005 de Monica Gorovei, artist plastic şi profesor de "Istoria culturii universale" la Liceul "Tonitza", ciclul de conferinţe a debutat în mai anul trecut cu o întâlnire dedicată lui Victor Eftimiu, la care au participat peste 70 de persoane. O a doua conferinţă s-a ţinut în iunie 2005 şi a avut în centrul său două cadre didactice prestigioase de la şcoala Centrală: Calipso Georgescu şi Sofia Lupu. Patru luni mai târziu, acelaşi liceu-gazdă îşi întâmpina oaspeţii - liceeni, dar şi bucureşteni simpli, amatori de evenimente culturale - cu o conferinţă dedicată lui Ionel Teodoreanu şi fiului acestuia, Afanei Teodoreanu, dascăl la "Tonitza" în urmă cu douăzeci de ani. Pe lângă întâlnirea de astăzi, 14 martie, Monica Gorovei pregăteşte o alta, pe 29 martie, care să-i aibă în centrul ei pe chimistul C.V. Gheorghiu şi pe fizicianul ştefan Procopiu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite