O treime din populaţia Terrei este online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem 7 miliarde de locuitori pe Terra, din care 35% folosesc internetul, arată Raportul pe 2011 al ITU (International Telecommunication Union), lansat ieri.

În 2006, existau 6,5 miliarde de pământeni, dar numai 18% din ei foloseau internetul. În cinci ani, proporţia celor conectaţi în reţea s-a dublat, până la 35%.  Aproape jumătate dintre internauţi (45%) au sub 25 de ani, mai arată Raportul. De altfel, utilizatorii tineri sunt mai numeroşi decât cei adulţi, atât în statele dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. 

Cu toate acestea, potenţialul pe care încă îl reprezintă tinerii este uriaş - în prezent, 1,9 miliarde de tineri sub 25 de ani, din întreaga lume, nu sunt online. Din totalul conectaţilor, chinezii reprezintă 25% din internauţi. Această răspândire accelerată a fost favorizată de ieftinirea servicilor din domeniu, ITUC calculând o scădere a preţurilor cu aproximativ 18%, la nivel global, între 2008 şi 2010.

Cel mai mare ritm de creştere îl are conectarea mobilă la internet, locuitorii din satetele în curs de dezvoltare preferând să folosească doar această formă de intrare în reţea.

De asemenea, a crescut semnificativ şi numărul înregistrărilor de telefoane mobile, care a ajuns la 5,9 miliarde. Creşterea provine, în continuare, de la extinderea telefoniei mobile în economiile emergente şi declinul lent al telefoniei fixe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite